Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Natalia Gavrilița a discutat cu președintele Grupului Băncii Mondiale despre o nouă finanțare pentru Moldova

19 Iul. 2022, 10:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Iul. 2022, 10:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Premierul Natalia Gavrilița a solicitat Băncii Mondiale acordarea unei finanțări nerambursabile flexibile, necesare pentru a susține populația în perioada de crize, generate de războiul din Ucraina. Posibilitățile de alocare a unor finanțări suplimentare pentru anul viitor, accelerarea implementării proiectelor în agricultură, domeniul energetic, și infrastructură, precum și suportul de care mai are nevoie Republica Moldova pentru realizarea reforme structurale, au fost discutate la întrevederea premierului cu președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpas.

Șefa Executivului a apreciat deschiderea Băncii Mondiale de a contribui la modernizarea și transformarea domeniilor prioritare, referindu-se la proiectele aflate în derulare în domeniul sănătății, educației, agriculturii și infrastructurii regionale. Părțile au discutat, de asemenea, despre măsurile de diminuare a presiunilor inflaționiste, asigurarea securității alimentare, dar și importanța facilitării exporturilor pe piața UE, pentru redirecționarea schimburilor comerciale afectate.

David Malpas a menționat că Banca Mondială va rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova cu contribuții esențiale în depășirea dificultăților existente, precum și promovarea reformelor pe termen lung. În perioada următoare, va fi elaborată noua Strategie de Parteneriat cu țara noastră. Pe final, Natalia Gavrilița l-a invitat pe David Malpas să viziteze Republica Moldova.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:26
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 13:26 // Slider //  Realitatea.md

Trei automobile au fost implicate într-un accident rutier produs în dimineața zilei de sâmbătă, 7 noiembrie, în orașul Cricova. În urma impactului, o persoană a fost traumatizată, iar toate cele trei vehicule au fost avariate.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști, care desfășoară cercetări.

„Preliminar, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, s-au tamponat trei automobile, un BMW și două Mercedesuri.Polițiștii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a declarat pentru Realitatea ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!