Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Noii membri ai Consiliului Concurenței care au fost numiți de Parlament

07 Dec. 2023, 19:42
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
07 Dec. 2023, 19:42 // Economie //  Elena Putregai

Parlamentul l-a desemnat pe Roman Pușca în calitate de vicepreședinte al Plenului Consiliului Concurenței, iar pe Cornelia Gorincioi și Diana Lapteacru le-a numit în funcția de membru al Plenului Consiliului Concurenței, pe un mandat de cinci ani. Potrivit procedurii, aceștia au depus jurământul în plenul Parlamentului. S-a întâmplat în ședința de joi seara, 7 decembrie curent.

Roman Pușca este licențiat în drept și are o diplomă de master în același domeniu. Din anul 2020, Roman Pușca a activat în cadrul Secretariatului Parlamentului, în funcția de asistent și de consilier pe domeniul juridic. Anterior, el a activat în calitate de jurist la Întreprinderea Municipală „Exdrupo”.

Cornelia Gorincioi este lector universitar la Academia de Studii Economice din Moldova. Este doctor în drept. A activat anterior în calitate de juristă atât în instituțiile publice, cât și private.

Diana Lapteacru este angajata Consiliului Concurenței din 2007, fiind, în prezent, șefă de direcție la respectiva instituție. Este licențiată în drept.

Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial, compus din cinci membri. Potrivit legislației, membrii sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea șefului legislativului, cu avizul comisiei de profil.

În aceeași seară, după votare, toți trei au depus jurământul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!