Acel obiect cosmic, denumit Gaia BH3 şi situat la 2.000 de ani-lumină depărtare de Terra, în constelaţia Vulturul, face parte din familia găurilor negre stelare ce rezultă din colapsul stelelor masive la sfârşitul vieţii lor. Ele sunt incomparabil mai mici decât găurile negre supermasive care se află în centrul galaxiilor şi al căror scenariu de formare nu este cunoscut.

Gaia BH3 a fost depistată „din întâmplare”, a declarat Pasquale Panuzzo, cercetător al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa care lucrează la Observatorul Paris-PSL, autorul principal al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics Letters.

Oamenii de ştiinţă care participă la proiectul Gaia erau pe cale să examineze cele mai recente date transmise de telescop, în vederea întocmirii unui viitor catalog în 2025, în momentul în care au descoperit un sistem special de stele binare.

„Am văzut o stea puţin mai mică decât Soarele (75% din masa acestuia) şi mai strălucitoare, care se învârtea în jurul unui însoţitor invizibil”, ce a putut fi detectat prin perturbaţiile pe care le provoca, a explicat Pasquale Panuzzo, directorul adjunct al departamentului de procesare spectroscopică din proiectul Gaia.

Întrucât acest telescop spaţial stabileşte poziţia foarte exactă a stelelor pe cer, astronomii au putut că caracterizeze orbitele şi să măsoare masa însoţitorului invizibil al stelei: de 33 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Observaţiile mai amănunţite realizate de telescoape aflate la sol au confirmat că era vorba într-adevăr despre o gaură neagră, cu o masă mult mai mare decât cea a găurilor negre de origine stelară deja cunoscute în Calea Lactee: între 10 şi 20 de mase solare.

Astfel de „mastodonţi” au fost deja detectaţi în galaxii îndepărtate, cu ajutorul undelor gravitaţionale. Însă „niciodată în galaxia noastră”, a declarat Pasquale Panuzzo.

Gaură neagră latentă

Gaia BH3 este o gaură neagră „latentă”: este prea îndepărtată de steaua ei însoţitoare pentru a-i smulge materia componentă şi nu emite aşadar nicio rază X, ceea ce face detectarea sa extrem de dificilă.

Telescopul Gaia reuşise deja să descopere două prime găuri inactive (Gaia BH1 şi Gaia BH2) în Calea Lactee, însă acestea au mase standard.

Spre deosebire de Soare, mica stea din sistemul binar al BH3 este „foarte săracă în elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul”, a explicat Observatorul din Paris într-un comunicat.

„Potrivit teoriei, doar astfel de stele sărace în metale pot forma o gaură neagră atât de masivă”, a dezvăluit Pasquale Panuzzo. Noul studiu sugerează aşadar că „progenitorul” găurii negre a fost o stea masivă ce era ea însăşi săracă în metale.

Steaua din acel sistem, în vârstă de 12 miliarde de ani, „îmbătrâneşte foarte lent”, în timp ce steaua care a format gaura neagră „nu a trăit decât 3 miliarde de ani”, a spus coordonatorul studiului.

„Aceste stele sărace în metale erau foarte prezente la începutul galaxiei. Studierea lor ne oferă informaţii despre formarea ei”, a adăugat el.

O altă curiozitate a cuplului stelar: în discul Căii Lactee, el se învârte în sens contrar faţă de celelalte stele. „Poate pentru că gaura neagră s-ar fi format într-o altă galaxie mai mică, ce a fost ‘mâncată’ la începutul vieţii Căii Lactee”, a sugerat Pasquale Panuzzo.

Telescopul spaţial Gaia, lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi care operează de 10 ani la 1,5 milioane de kilometri distanţă de Terra, a furnizat în 2022 o hartă 3D a poziţiilor şi deplasărilor efectuate de peste 1,8 miliarde de stele.