Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

O proteină din stridii ar putea distruge bacteriile rezistente la antibiotice

09 Mart. 2025, 09:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
09 Mart. 2025, 09:49 // Actualitate //  Elena Putregai

O proteină antimicrobiană descoperită în stridiile Sydney rock ar putea ajuta în lupta împotriva supermicrobilor, potrivit unui nou studiu realizat de o echipă de cercetători australieni citat de The Guardian. Oamenii de știință au identificat o proteină în hemolimfa stridiei Saccostrea glomerata – echivalentul sângelui la aceste moluște – care poate distruge bacterii și poate spori eficiența anumitor antibiotice.

Testele de laborator au arătat că această proteină este capabilă să elimine singură bacteriile Streptococcus pneumoniae (responsabilă de pneumonie) și Streptococcus pyogenes (cauza faringitei streptococice și a scarlatinei). Până în prezent, nu a fost testată pe animale sau oameni.

În combinație cu antibiotice precum ampicilina și gentamicina, proteina a amplificat eficiența acestora de până la 32 de ori împotriva bacteriilor Staphylococcus aureus (stafilococul auriu) și Pseudomonas aeruginosa, un agent patogen periculos pentru persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Potrivit Prof. Kirsten Benkendorff de la Universitatea Southern Cross, ar fi nevoie de aproximativ douăzeci de stridii pentru a obține o doză activă de proteină pentru un adult. Totuși, ea subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru a purifica proteina și a înțelege mecanismul său de acțiune.

Un aspect important descoperit de cercetători este că încălzirea proteinei îi reduce activitatea antimicrobiană, ceea ce înseamnă că gătirea stridiilor ar elimina efectul benefic. De asemenea, nu este clar dacă proteina ar fi eficientă dacă ar fi ingerată, deoarece ar putea fi descompusă de sistemul digestiv înainte să ajungă la locul unde trebuie să acționeze.

„Cu siguranță nu recomand ca oamenii să mănânce stridii în loc să ia antibiotice, dacă au o infecție gravă”, a avertizat Benkendorff.

Ea a explicat că stridiile, fiind organisme care filtrează apa, absorb în mod constant bacterii. De aceea, sunt candidatul perfect pentru cercetarea unor noi medicamente antimicrobiene. Totuși, acest lucru înseamnă și că, în zone poluate, cum ar fi cele din apropierea canalizărilor pluviale, stridiile pot acumula substanțe nocive pentru consumul uman.

Eficiență împotriva infecțiilor rezistente la antibiotice

Proteina descoperită s-a dovedit eficientă împotriva biofilmelor bacteriene, care sunt aglomerări lipicioase de bacterii ce le ajută să reziste mai bine la antibiotice și la atacurile sistemului imunitar.

„De obicei, ne gândim că bacteriile plutesc liber în sânge, dar multe dintre ele aderă la suprafețe”, a explicat Benkendorff. „Avantajul unei substanțe care distruge biofilmele este că eliberează bacteriile în sânge, unde pot fi mai ușor atacate de antibiotice.”

Prof. Jonathan Iredell, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Sydney, a declarat că proteina face parte dintr-o clasă de compuși numiți peptide antimicrobiene, care sunt intens studiate pentru mecanismele lor unice de combatere a bacteriilor.

Prof. Branwen Morgan, expert la CSIRO în reducerea rezistenței la antibiotice, a descris descoperirea drept „foarte interesantă”, subliniind importanța găsirii unor alternative la antibioticele clasice.

Morgan consideră că o posibilă utilizare a stridiilor excedentare sau imperfecte pentru obținerea unei surse sustenabile de proteine antimicrobiene ar putea fi o direcție de cercetare promițătoare, mai ales având în vedere costurile ridicate ale dezvoltării de noi medicamente.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 16:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 16:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Judecătorii și procurorii care au demisionat după expirarea termenului legal de 20 de zile vor putea continua procedura de vetting, dacă solicită acest lucru. Curtea Constituțională a decis că demisia depusă după acest termen nu mai poate fi considerată automat drept nepromovare a evaluării integrității. Hotărârea a fost pronunțată pe 12 noiembrie, în urma examinării unei sesizări care vizează cazul fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, scrie Rupor.md.

Curtea a declarat neconstituțională sintagma „indiferent de motivul indicat” din Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Până acum, prevederea stabilea că persoanele care demisionau după expirarea celor 20 de zile de la notificarea privind începerea evaluării erau considerate automat că nu au promovat vetting-ul.

Potrivit noii proceduri stabilite de Curte, evaluarea va continua la cererea persoanei vizate, chiar dacă aceasta a depus cererea de demisie după termenul prevăzut de lege. Regulile vor fi aplicate până când Parlamentul va modifica legislația.

Sesizarea a fost examinată în contextul dosarului ajuns la Curtea Supremă de Justiție, în care este contestată evaluarea Veronicăi Dragalin. Aceasta a fost depusă de judecătorii Stela Procopciuc, Ion Munteanu și Vladislav Gribincea, precum și de avocatul fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Vladimir Grosu.

Curtea Constituțională a admis sesizarea doar parțial. Celelalte solicitări ale avocatului, care vizau mai multe prevederi ale legii, au fost declarate inadmisibile.

Veronica Dragalin și-a anunțat demisia la 19 februarie 2025, iar mandatul său a încetat pe 4 martie. În iunie, comisia de evaluare a constatat că aceasta nu a promovat vetting-ul, după ce a demisionat în afara termenului prevăzut de lege. Ulterior, pe 17 iulie, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat raportul comisiei și i-a stabilit o interdicție de cinci ani de a ocupa funcția de procuror sau alte funcții de demnitate publică, calculată din momentul în care decizia va deveni definitivă.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi atacată și a intrat în vigoare la data pronunțării. Parlamentul urmează să fie sesizat pentru a aduce legislația în concordanță cu decizia. În cadrul examinării au fost formulate și două opinii separate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!