Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„O singură aeronavă se află în Afganistan”, anunță Autoritatea Aeronautică în contextul „războiului” din Kabul

16 Aug. 2021, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Aug. 2021, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Companiile aeriene naționale care transportă pasageri, NU survolează spațiul aerian al Republicii Afganistan. Despre asta anunță Autoritatea Aeronautică a Republicii Moldova, într-un comunicat de presă.

„Companiile aeriene care erau contractate pentru a opera în Afganistan, au fost evacuate. Actualmente doar o singură aeronava se mai afla pe teritoriul Republicii Afganistan. Printre membrii echipajului sunt și cetățeni moldoveni. Pentru a se evacua, aceasta așteaptă instrucțiunile părții contractante, care este o subdiviziune a ONU”, anunță responsabilii.

În cazul în care este declarată stare de alerta/război într-o anumită regiune, Operatorii aerieni au obligativitatea de a analiza riscurile legate de operarea rutei respective.

„În procesul evaluării riscurilor, operatorii aerieni vor analiza restricțiile impuse de Autoritățile Aeronautice naționale din data de destinație sau recomandările emise de Organizațiile Internaționale de profil, cum ar fi ICAO sau EASA. Rezultatele evaluării acestor riscuri vor fi prezentate Autorității Aeronautice Civile din RM conform cerințelor de siguranță stabilite”, se mai arată în nota informativă emisă de Autoritatea Aeronautică.

Amintim că talibanii au preluat din nou puterea în Afganistan, duminică, după ce trupele insurgenților au reușit să pătrundă în capitala Kabul. Guvernul afgan susținut de forțele occidentale s-a prăbușit cu rapiditate după o serie de ofensive puternice ale talibanilor, iar președintele țării, Ashraf Ghani, s-a refugiat într-o țară vecină înainte de ca talibanii să ajungă în Kabul.

Insurgenții au pătruns în palatul prezidențial de la Kabul de unde au susținut o conferință de presă.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.