Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Oazu Nantoi de la PAS: „Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut”

09 Feb. 2023, 19:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Feb. 2023, 19:08 // Politica //  Realitatea.md

„Dacă armata ucraineană nu va rezista, tancurile rusești se vor opri la Prut. Așa zisa Transnistrie – regimul din stânga Nistrului, este unul care, pe de-o parte, prin mijloace autoritare asigură un control asupra populației, pe de altă parte, este un instrument al rețelei internaționale de crimă organizată, care realizează în special contrabandă și se supune intereselor geopolitice ale Federației Ruse”. Declarațiile aparțin deputatului PAS Oazu Nantoi și a fost făcute joi, 9 februarie curent, la o dezbatere IPN.

Deputatul spune că inclusiv în fazele inițiale ale războiului, dacă Ucraina nu ar fi rezistat în fața invaziei, pericolul era unul iminent.

„Mă bucur că în Republica Moldova este o conducere pro-europeană. Eu am monitorizat atent toate lucrurile care s-au întâmplat odată cu agresiunea rusă în Ucraina. Când rușii au ocupat Insula Șerpilor, asta a fost o amenințare. Când Rusia la 26-27 aprilie a distrus podul de la Zatoka cu rachete, la fel, era un semn că Moscova pune la cale un desant prin Basarabia de Sud cu ieșirea prin Găgăuzia. Armata rusă însă a fost nevoită să plece de pe Insula Șerpilor și Herson. Deocamdată, nu avem motive alarmiste, atâta timp cât frontul ucrainean rezistă”, a declarat deputatul PAS.

Potrivit lui, poziția Republicii Moldova cu privire la problema transnistreană este un corectă și care nu a permis escaladarea situației: „În ciuda multor provocări, am spus că rezolvarea problemei transnistrene nu necesită violență, noi vrem pace. Eu vreau să concluzionez că atâta timp cât armata ucraineană rezistă, iar Odesa nu este atacat masiv, trupele din stânga Nistrului nu reprezintă un pericol pentru malul drept și nici pentru Ucraina”.

Oazu Nantoi a menționat că, în ultimii ani, s-a schimbat radical poziția Ucrainei în raport cu regiunea transnistreană, ceea ce a dus la slăbirea forțelor ruse din Transnistria.

„În 1992, Ucraina și Rusia au semnat un acord de colaborare tehnico-militară. În baza acelui acord, Rusia putea liber pe teritoriul Ucrainei să asigure rotația militarilor care erau în stânga Nistrului și să asigure acele unități ale trupelor de ocupație. În 2015 însă, Ucraina a reziliat acest acord. În urma acestei situații, în prezent, peste 70% din contingentul grupului operativ al trupelor ruse din stânga Nistrului sunt originari din Transnistria și au cetățenia rusă, angajându-se pentru a-și rezolva problemele sociale, nu să lupte pentru Putin. Starea morală în aceste unități este una foarte negativă. După 24 februarie, au fost cazuri în care oamenii au reziliat contractele și au fugit pe malul drept, întrucât pe malul stâng au fost lansate știri false cu privire la posibila mobilizare. După 24 februarie s-a triplat numărul persoanelor din stânga Nistrului, care solicită cetățenia moldovenească”, mai spune el.

Măsurile necesare pentru a contracara propaganda nu pot fi luate peste noapte, este nevoie de o muncă asiduă pentru democratizarea societății și creșterea spiritului analitic în rândul oamenilor care să poată discerne informațiile adevărate de cele propagandistice.

„Soluțiile nu pot fi imediate. În noiembrie 2022 a fost prezentat Barometrul Opiniei Publice, datele căruia au arătat că cel puțin o treime din cei chestionați sunt ghidați de propaganda Federației Ruse. Vreau să vă aduc aminte că PAS a venit la guvernare în august 2021, dar această propagandă rusească s-a înrădăcinat de decenii. La noi s-a creat această stare de spirit. Vladimir Putin a fost politicianul care se bucura de încrederea cetățenilor moldoveni ani la rând, era în topul preferințelor. Atitudinea multora s-a schimbat în ultimul timp nu în baza unei analize raționale, dar din cauza fricii de război. Cel mai dramatic în această situație este că nici în stare de război, oamenii nu încearcă să gândească critic. Da, poți interzice emisiuni politice, poți interzice canale de televiziune propagandistice, dar cum rămâne cu internetul. Țările cu democrații funcționale, cu tradiții democratice, merg pe calea consolidării gândirii critice a cetățenilor, pe calea democratizării societății. Da, într-o societate săracă și într-o societate coruptă, e greu să mizezi pe o gândire critică a cetățeanului, pe demnitatea cetățeanului care să aibă o atitudine critică față de această informație”, spune Nantoi.

Deputatul susține că pe lângă propaganda rusească, Republica Moldova are de suferit și din cauza șantajului energetic din partea Federației Ruse, care nu poate fi oprit deja de decenii.

„Situația este extrem de dificilă în Republica Moldova, dar soluții rapide nu există. Este același lucru cu factorul energetic, e nevoie de timp pentru a scăpa de șantajul energetic al Federației Ruse. Ceea ce se întreprinde acum este în regim de alarmă, dar oricum avem nevoie de timp ș, desigur, avem nevoie de acel dialog în societate, aici încă avem scăpări. Noi trebuie să consolidăm societatea, trebuie să ne unească problemele comune, cum să păstrăm pacea, cum să soluționăm provocările”, a mai adăugat Oazu Nantoi.

Întrebat despre soluțiile privind reîntregirea țării și soluționarea diferendului transnistrean, Oazu Natoi a declarat că se depun eforturi mari în acest sens, dar este nevoie de soluții cu adevărat viabile pe termen lung: „Noi nu doar ne gândim, dar și lucrăm. Cât ne costă integrarea celor 140 de mii de pensionari din stânga Nistrului, conform cărui principii noi le plătim pensiile? Cum să asigurăm tranziția sistemului educațional? Noi lucrăm în această direcție. Nu e totul foarte simplu. Timp de decenii eu totdeauna am sensibilizat opinia publică și am încercat să venim cu soluții pentru reîntregirea țării”.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 15:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 15:01 // Slider //  Realitatea.md

Doar 15% dintre germani evaluează pozitiv activitatea cancelarului federal Friedrich Merz, potrivit unui sondaj INSA realizat pentru publicația Bild. Datele arată o scădere cu un punct procentual față de începutul lunii septembrie, în timp ce ponderea celor nemulțumiți a crescut cu două puncte, până la 79%. Alți 6% dintre respondenți nu au oferit un răspuns.

Sondajul indică și modificări în intențiile de vot pentru partidele germane. CDU, formațiunea lui Friedrich Merz, este creditată cu 18%, în timp ce AfD ajunge la 30%, potrivit datelor prezentate de Bild. Rezultatele apar în contextul alegerilor regionale din Mecklenburg-Pomerania Occidentală, desfășurate la sfârșitul lunii septembrie. În acest scrutin, CDU a obținut un rezultat mult sub așteptările sale, în timp ce AfD s-a clasat pe primul loc.

Un alt sondaj recent citat de Bild, realizat pentru „ARD-Deutschlandtrend”, indică un nivel de satisfacție de doar 10% față de activitatea lui Merz, cel mai scăzut nivel înregistrat pentru un cancelar german în măsurătorile Infratest dimap.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată