Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Oboseala își spune cuvântul: Ce zodie are nevoie de o pauză pe 20 mai

20 Mai 2025, 07:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
20 Mai 2025, 07:07 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Nativii zodiilor încep să conștientizeze cât de valoroși sunt oamenii din jurul lor, în special partenerii de viață. După o perioadă aglomerată, își dau seama că sprijinul celor dragi a fost esențial pentru a face față tuturor provocărilor. Acum învață să stabilească un echilibru între viața profesională și cea personală, acordând mai mult timp și atenție relațiilor apropiate.

Berbec
Berbecii resimt tot mai mult oboseala acumulată în ultimele zile și realizează că organismul lor are nevoie de pauză. Programul agitat și responsabilitățile multiple îi solicită constant, iar acum este momentul să adauge ore de odihnă în rutina lor zilnică. Somnul și relaxarea devin priorități dacă vor să-și păstreze randamentul și starea de bine.

Taur
Taurii simt o nevoie profundă de echilibru pe plan personal. Emoțiile le fluctuează, iar gândurile par că se învârt în cerc. Astăzi își propun să se oprească puțin și să își regăsească liniștea interioară, fie prin discuții sincere cu cei dragi, fie prin timp petrecut în singurătate.

Gemeni
Gemenii sunt puși în fața unei provocări destul de dificile: separarea stresului profesional de viața de cuplu. Tensiunile acumulate la muncă tind să se reverse și în relația amoroasă, însă sunt conștienți de acest risc și depun eforturi reale pentru a proteja conexiunea cu partenerul.

Rac
Racii se simt mai conectați ca niciodată cu partenerul lor. Trec printr-o perioadă în care comunicarea și sprijinul reciproc sunt la cote ridicate, iar asta le oferă o doză suplimentară de încredere și siguranță. Apropierea emoțională îi face să se simtă înțeleși și acceptați exact așa cum sunt.

Leu
Leii primesc un sprijin nesperat din partea persoanei iubite, mai ales pe plan financiar. Partenerul le este alături într-un moment în care aveau mare nevoie, iar asta le întărește relația și îi face să privească spre viitor cu mai multă încredere și recunoștință.

Fecioară
Fecioarele realizează că au întins coarda prea mult în ultima perioadă, iar ritmul alert de muncă le-a afectat sănătatea și starea psihică. Își reorganizează agenda și eliberează spațiu pentru relaxare, conștiente că doar așa pot funcționa eficient pe termen lung.

Balanță
Pentru Balanțe, liniștea devine un obiectiv esențial. Astăzi evită conflictele, agitația și discuțiile inutile. Aleg să-și creeze un spațiu propriu de calm, în care să se regăsească și să-și încarce bateriile. Este o zi a echilibrului emoțional și al detașării de tot ce e toxic.

Scorpion
Scorpionii încep să simtă cu adevărat efectele extenuării. Corpul și mintea dau semnale clare că e nevoie de o pauză, iar ignorarea acestora nu mai este o opțiune. Este o zi în care trebuie să spună „stop” și să își acorde măcar câteva ore de liniște și refacere.

Săgetător 
Săgetătorii vor fi luați prin surprindere de un gest frumos din partea unei persoane apropiate. Fie că este vorba despre un cadou simbolic sau o vizită neașteptată, această atenție le va aduce multă bucurie și îi va face să se simtă iubiți și apreciați.

Capricorn 
Capricornii, deși sunt de obicei rezervați în a-și exprima emoțiile, astăzi se lasă surprinși de afecțiunea sinceră venită din partea partenerului. Îi emoționează gesturile simple, dar profunde, și își dau seama cât de mult contează sprijinul emoțional primit de la cineva drag.

Vărsător
Vărsătorii încep să aprecieze tot mai mult orele libere de după muncă. Reușesc să se bucure de micile plăceri ale vieții, să iasă cu prietenii sau pur și simplu să se relaxeze în liniște. Este o zi bună pentru a reîncărca bateriile și pentru a-și aminti cât de important este echilibrul dintre muncă și odihnă.

Pești
Peștii trec printr-un moment de nesiguranță în relația de cuplu. Simt că nu primesc sprijinul de care au nevoie din partea partenerului și încep să se întrebe dacă sunt cu adevărat pe aceeași lungime de undă. Este o zi în care ar fi bine să își exprime clar emoțiile și nevoile, fără teamă sau ezitare.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină „membru asociat” al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa, potrivit Agerpres.

În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat nord-american ar trebui să devină primul „membru asociat” al UE, un statut care, în prezent, nu există.

Însă, într-un proiect de declarație comună între Canada și UE, termenii de „membru asociat” și „calitate de membru asociat” au fost eliminați.

Cancelarul german Friedrich Merz și alți câțiva lideri din state ale UE au insistat pentru eliminarea acestor termeni din proiect, au declarat diplomați pentru agenția dpa. Ei și-au motivat opoziția prin lipsa de claritate a statutului special propus, precum și prin faptul că executivul UE nu a consultat în prealabil, în mod corespunzător, statele membre.

În forma actuală, declarația pledează pentru o „asociere tot mai strânsă” între Canada și UE. De asemenea, au fost atenuate angajamentele prevăzute inițial
cu privire la integrarea piețelor financiare și la un tratament preferențial reciproc în ceea ce privește măsuri de securitate economică.

Declarația ar urma să fie făcută publică vineri, la finalul summitului de două zile UE-Canada de la Montreal.

După sosirea sa la Montreal, miercuri, Ursula von der Leyen a continuat să folosească termenul de ‘membru asociat’, într-o postare pe rețelele de socializare.

„Un ocean desparte Europa de Canada. Cu toate acestea, nu ne-am simțit niciodată mai aproape”, a scris ea.

„Avem o nouă ambiție: să aducem Canada mai aproape de noi decât oricând înainte, ca Membru Asociat al UE. Și dorim să ducem parteneriatul nostru unic chiar mai departe”, a adăugat ea.

Printr-o „Alianță pentru Viitor, vom rămâne uniți și vom răspunde unei lumi de rivalități tot mai intense”, a mai scris von der Leyen.

Sintagma „Alianță pentru viitor” a fost folosită de premierul canadian Mark Carney și ocupă acum un loc central în proiectul de declarație comună.

Acesta prevede că ambele părți vor lucra pentru a reduce barierele comerciale, a facilita investițiile și a asigura disponibilitatea continuă a materiilor prime esențiale, medicamentelor și tehnologiilor. De asemenea, documentul include angajamente de a promova cooperarea în domeniul securității și siguranței inteligenței artificiale, și precizează că este planificată o analiză privind fezabilitatea unor exporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate din Canada către Europa.

Într-o declarație pentru presă, Carney a spus marți că denumirea dată acestei relații este mai puțin importantă decât conținutul ei.

„Ceea ce contează este schimbarea pe care o va aduce în viețile canadienilor”, a spus el.

Carney urmărește aprofundarea legăturilor cu UE, al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, de când relațiile comerciale cu SUA, principalul partener economic al Canadei, au devenit foarte de tensionate în timpul mandatului președintelui american Donald Trump.

Trump a amenințat cu impunerea unor noi tarife Uniunii Europene dacă aceasta va permite Canadei să devină membru asociat, președintele american spunând că un astfel de demers ar putea fi considerat un „act ostil”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!