Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Olga Bondarciuc, notara care a autentificat mai multe documente pentru Plahotniuc, Șor și Platon, reținută de INTERPOL

28 Sept. 2021, 14:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Sept. 2021, 14:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Olga Bondarciuc, cunoscută în spațiul public drept notara lui Plahotniuc a fost reținută în Belgia.

Ca urmare a acțiunilor angajaților BNC Interpol  și a partenerilor de peste hotare, astăzi 27  septembrie, Olga Bondarciuc, a fost reținută în Belgia. La  22 aprilie 2020 în adresa Secretariatului General al OIPC Interpol a fost transmisă solicitarea referitor la anunțarea în căutare internațională în vederea localizării Olgăi Bondaricuc, în vârstă de 44 de ani, care activa în calitate de notar și acționa în interesele organizației criminale, create și conduse de către Plahotniuc Vladimir, fiind pusă sub învinuire pentru comiterea falsului în acte publice și declarație mincinoasă, se arată într-un comunicat de presă al Poliției. 

Potrivit sursei citate, la 4 iunie 2021, aceasta a fost anunțată în căutare internațională în vederea arestării și extrădării.

Olga  Bondarciuc a fost reținută în Belgia în baza difuziunii de căutare internațională emise în baza solicitării BNC Interpol Chișinău. În aceeași zi de către autoritățile belgiene a fost confirmat arestul persoanei în cauză. Aceasta urmează a fi extrădată autorităților din Republica Moldova.


Olga Bondarciuc a fost vizată în raportul Kroll 2, ea fiind unul dintre acţionarii Unibank, după ce s-a împrumutat cu milioane de lei. Ea a ajuns în atenția opiniei publice după ce a autentificat mai multe contracte emise de firme afiliate lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor sau Veaceslav Platon. Anterior, Bondarciuc a activat în clădirea Global Business Center (GBC), care era proprietatea lui Vladimir Plahotniuc, scrie ZDG.

La 2 iunie 2020, notara a declarat că ar fi fost amenințată să semneze mai multe documente pregătite de avocații lui Platon prin care să afirme că a emis acte la solicitarea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc împotriva controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon. Bondarciuc sublinia atunci că toate actele pe care le-a emis au fost în conformitate cu legislația.

Tot în luna iunie a anului 2020, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a acuzat-o pe Bondarciuc că ar fi falsificat mai multe documente prin care acesta a fost condamnat la închisoare.

Olga Bondarciuc i-ar fi prestat servicii de notariat și pentru ex-președintele R. Moldova, Igor Dodon.

La începutul acestui an, ZDG a intrat în posesia unor documente care demonstrează că Olga Bondarciuc ar fi oficializat mai multe acte la solicitarea lui Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova.

În luna iulie a anului 2013, Bondarciuc ar fi legalizat un contract de credit ai căror debitori sunt Igor Dodon și soția sa, Galina Dodon. Creditul a fost contractat de la BC „Victoriabank” SA. Cel mai probabil, este vorba despre creditul în valoare de 1,477 milioane de lei pe care Igor Dodon l-a obținut de la această bancă în anul 2013, cu o rată anuală de doar 8% și a cărei scadență este anul 2028. Acesta este indicat și în declarațiile de avere și interese depuse de Igor Dodon.

Totodată, în luna iulie a anului 2013, Bondarciuc a legalizat și contractul de vânzare – cumpărare a casei în care locuiește familia Dodon.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 08:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 08:44 // Slider //  Vlada Ciorici

Weekendul 24-25 octombrie 2026 aduce, potrivit previziunilor Cristinei Demetrescu pentru săptămâna 19-25 octombrie, oportunități financiare, vești profesionale și reveniri neașteptate din trecut.

Berbec

Berbecii trebuie să reducă cheltuielile. Pot fi luați la întrebări în familie în legătură cu banii.

„Berbecul este luat la rost și la întrebări de soț, de soție, de copil, de poliție, de audit. Dar Berbecul când spune că nu știe ce a făcut cu banii, el nu minte”, a explicat Cristina Demetrescu.

Taur

Taurii discută despre venituri suplimentare și investiții. Un talent poate deveni o sursă de bani.

„Taurul are și un as în mânecă, ceva pentru care nu-și făcea curaj să valorifice, dar discuția asta poate să-i dea un imbold și să scoată marile lui talente și abilități și să le transforme, probabil, în bani.”

Gemeni

Gemenii pot primi mesaje de la foști colaboratori sau de la o fostă iubire. Unii așteaptă și rezultate medicale.

„Pe Geamăn îl mai sună cineva de la un serviciu din trecut, de la o colaborare din trecut, un vechi colaborator. Dar poate să primească vești și mesaje și de la un partener mai vechi, de la o fostă iubire.”

Rac

Racii devin suspicioși în dragoste și mai curioși în privința vieții copiilor. Au și planuri de redecorare, pentru care astrologul recomandă perioada de după 13 noiembrie.

„Racului îi cam place să facă pe polițistul în familie, mai ales că el are un fler cu care se laudă întotdeauna. Dar devine foarte suspicios când vine vorba despre iubire și propriii copii.”

Leu

Leii primesc vești bune despre interviuri sau programe profesionale, dar pot avea de completat documente.

„Li se mai cere ceva, să completeze ceva, nu este suficient. Adică ia totul de la capăt, puțin mai mult efort pentru niște rezultate nemaipomenite”, a explicat astrologul.

Fecioară

Fecioarele pot recupera bani din returnarea unor cumpărături, dar trebuie să fie atente la ce spun.

„Fecioarele trebuie să fie un pic mai atente la ceea ce spun, pentru că pot face niște gafe monumentale sau pot trăda un secret.”

Balanță

Balanțele pot reveni la un stil vestimentar sau la o culoare de păr din trecut.

„Probabil au ajuns la concluzia ori că n-au primit suficiente aprecieri, ori că nu se simt foarte bine cu noile schimbări din ultima perioadă”, a explicat Cristina Demetrescu.

Scorpion

Scorpionii caută relaxare și inspirație, dar pot reveni și la iubiri clandestine.

„Se întorc la o zonă mai crepusculară a iubirilor clandestine și, într-adevăr, este o perioadă în care caută surse de inspirație pentru ceea ce au de făcut.”

Săgetător

Săgetătorii sunt îndemnați să acorde atenție simptomelor persistente și să păstreze distanța față de o persoană în care nu au încredere.

„Probabil că este nevoie și se recomandă mai multă distanță. Și să aștepte planetele retrograde să-și facă numărul, după care să reia discuțiile.”

Capricorn

Capricornii primesc oferte profesionale tentante, dar au un program foarte aglomerat.

„Nu pot refuza anumite oferte profesionale, care sunt foarte tentante, deși mai au ceva de terminat. Intră într-o criză de timp pentru că vor să înceapă, trebuie să termine.”

Vărsător

Vărsătorii pot primi invitații în străinătate. La serviciu, anumite dezvăluiri pot avea consecințe pentru colegi și șefi.

„Pot primi invitații pentru sărbători de la prieteni în străinătate, dar nu știu încă să dea un răspuns. Tot datorită retrogradărilor, adică sună foarte bine, dar perioada este incertă.”

Pești

Peștii pot obține o refinanțare și pot primi vești încurajatoare despre o moștenire.

„O moștenire. Cineva se răzgândește în privința unei moșteniri, dar încă nu s-au semnat documentele. Și este o veste încurajatoare”, a explicat Cristina Demetrescu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova