Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Omul care a „omorât” planeta Pluto. Descoperirea care a SCHIMBAT ceea ce știam despre sistemul solar

31 Iul. 2021, 13:17
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2021, 13:17 // Cosmos //  Realitatea.md

În 2005, profesorul Mike Brown și echipa sa au descoperit o nouă planetă pitică la marginea sistemului nostru solar. Eris era mai masivă decât Pluto, iar acest lucru a provocat o controversă uriașă: să fie și ea considerată planetă, sau Pluto să rămână fără acest statut? În final, decizia a schimbat ceea ce știam despre sistemul nostru solar, relatează BBC.

„Toată lumea iubea planeta Pluto. Am crescut în anii 1970, când spațiul cosmic era de interes pentru toată lumea. Exista această minge ciudată la marginea sistemului nostru solar. Părea cel mai interesant loc la care să te gândești”, își amintește Mike Brown.

Mica planetă înghețată, cu o orbită ciudată, fusese descoperită în 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh.

Acesta a folosit un telescop pentru a face fotografii ale aceleiași zone de pe cer, în mai multe nopți, apoi le-a comparat.

„M-am uitat la ele și am zărit-o aproape imediat. Am fost extrem de emoționat, am început să tremur, mi-am dat seama că e o descoperire importantă”, spunea Tombaugh într-un interviu.

Mulți s-au întrebat însă dacă Pluto e suficient de mare pentru a primi statut de planetă.

„Era clar pentru toată lumea că e posibil să existe corpuri cerești mai mari decât Pluto. Așa că la începutul anilor 2000 am început să cercetez cerul cu ajutorul noilor camere digitale și am început să descoperim obiecte din ce în ce mai mari”, povestește Mike Brown.

În 2005 a făcut o descoperire majoră.

„Când am văzut asta, am început să mă întreb dacă mă uit la datele corecte. Apoi am văzut că da, datele erau corecte. Un nou obiect luminos”, spune el.

Mike și echipa sa descoperiseră obiectul 2003 UB313, cunoscut acum ca Eris. Și era ceva mai masiv decât Pluto.

„Dacă nu era Eris, poate că discuția despre Pluto nu ar fi fost redeschisă. Nu ar fi existat niciun motiv să schimbi sistemul solar. Problema, după ce am descoperit-o pe Eris, și ne-am dat seama că e mai masivă decât Pluto, era că trebuia făcut ceva”.

A urmat un an întreg de dezbateri aprinse, până când, în august 2006, Uniunea Astronomică Internațională s-a întâlnit pentru a decide soarta lui Pluto.

„Mi-am dat seama că, pentru mine, cea mai bună soluție e să stau departe, așa că am plecat în vacanță”, spune Mike Brown.

O primă propunere a fost să crească numărul planetelor.

„La un moment dat părea că Pluto va rămâne planetă, Eris va deveni planetă, pentru că era mai mare decât Pluto, iar celelalte obiecte pe care le-am descoperit pe lângă Eris ar fi devenit de asemenea planete la un moment dat. Aș fi fost singura persoană în viață care a descoperit o planetă”.

„Mi s-a părut o greșeală. Soluția corectă era să tragem o linie, să spunem că sunt 8 planete și că toate obiectele mici și înghețate de dincolo de Neptun sunt o clasă diferită de corpuri cerești, caree fac parte din centura Kuiper”, a adăugat el.

În ultima zi a conferinței, astronomii au supus propunerile la vot. Decizia a fost ca Pluto să nu mai fie considerată planetă, ci planetă pitică.

„Părinții mă întrebau adesea: ce vor face copiii? Vor fi supărați! Dar supărați erau părinții, copiii au fost încântați. Puteau să vină de la școală și să le spună părinților că ceea ce ei au învățat era greșit și că Pluto nu este planetă”, spune Mike Brown.

În final, potrivit lui Mike Brown, Pluto nu a fost retrogradat, ci a fost clasificat corect.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!