Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

ONU, acuzații credibile: Minorii deportați fără părinți în Rusia ar putea fi dați spre adopție familiilor de ruși

08 Sept. 2022, 06:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
08 Sept. 2022, 06:12 // În Lume //  Redacția Realitatea

Există „acuzații credibile” potrivit cărora copii neînsoțiți au fost transferați forțat din Ucraina în Rusia, a declarat subsecretarul general al ONU pentru drepturile omului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la posibila adopție a acestora de către familiile rușilor, relatează AFP.

„Există acuzații credibile de transferuri forțate a unor copii neînsoțiți pe teritoriul ocupat de ruși sau în Federația Rusă însăși. Suntem îngrijorați de faptul că autoritățile ruse au adoptat o procedură simplificată pentru acordarea cetățeniei ruse copiilor care nu sunt în grija părinților lor și că acești copii sunt eligibili pentru adopție de către familiile ruse”, a declarat Ilze Brands Kehris într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU privind strămutarea forțată din Ucraina.

Femeile și fetele, se confruntă cu riscul abuzurilor sexuale la centrele de filtrare rusești

Ea a mai indicat că Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, din care face parte, a putut „confirma” că forțele armate ruse au înființat centre de „triaj”, o formă de controale de securitate și colectare de date personale și biometrice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceste verificări se aplică persoanelor care părăsesc o zonă de luptă sau care trec pe teritoriul aflat sub controlul Rusiei.

„Suntem îngrijorați că astfel de verificări, precum și detențiile care urmează, au loc în afara oricărui cadru legal și nu respectă principiile necesității și proporționalității”, a spus ea, referindu-se la informații despre numeroase încălcări ale drepturilor omului.

Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a putut „documenta” cazurile în care persoanele supuse acestei „filtrări” au fost supuse perchezițiilor, uneori fiind nevoite să se dezbrace.

„Suntem deosebit de îngrijorați de riscul de abuz sexual cu care se confruntă femeile și fetele în timpul acestor proceduri”, a adăugat ea.

Statele Unite au acuzat în mod direct miercuri biroul președintelui rus Vladimir Putin de organizarea directă a strămutării forțate a mii de ucraineni în Rusia.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!