Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

ONU spune că arestarea lui Pavel Durov „ridică numeroase întrebări în domeniul drepturilor omului”

04 Sept. 2024, 16:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
04 Sept. 2024, 16:30 // În Lume //  Elena Putregai

Arestarea şi inculparea fondatorului Telegram, Pavel Durov, constituie un dosar complex care ridică numeroase întrebări în domeniul drepturilor omului, a estimat ONU marţi, 3 septembrie curent.

Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului preconizează să elaboreze un document ce „va stabili parametrii în cadrul cărora acest gen de situaţii trebuie considerat”, a explicat purtătoarea de cuvânt Ravina Shamdasani, în timpul unei conferinţe de presă a ONU la Geneva.

„Acesta este un dosar complex care ridică numeroase întrebări în materie de drepturi ale omului”, a estimat ea.

Patronul aplicaţiei de mesagerie Telegram – populară, dar controversată – care deţine paşapoarte rus, francez şi al Emiratelor Unite, a fost arestat în Franţa pe 24 august, fiindu-i interzis să părăsească teritoriul francez.

„Urmărim îndeaproape acest caz şi în acest stadiu ne este greu să fim mai precişi”, pentru că Înaltul Comisariat nu are acces la toate informaţiile, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Cazul a provocat multă emoţie, susţinătorii miliardarului de 39 de ani văzând în această arestare un atac la adresa libertăţii de expresie. Durov a primit şi sprijinul lui Elon Musk, patronul reţelei sociale X, care a fost recent blocat în Brazilia pentru abateri în lupta împotriva dezinformării. Justiţia franceză îi reproşează lui Durov o serie întreagă de infracţiuni legate de aplicaţie.

Potrivit Parchetului de la Paris, el este inculpat în mod concret pentru „refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege” şi pentru complicitate la delicte şi infracţiuni organizate via această platformă: trafic de stupefiante, criminalitate, escrocherie şi spălare de bani în grup infracţional organizat.

Ravina Shamdasani a evocat de asemenea recenta blocare a reţelei sociale X în Brazilia.

Suspendarea fostei platforme Twitter „stârneşte îngrijorări similare în ceea ce priveşte datoria statelor de a veghea la aceea ca platformele de media sociale să respecte legea care autorizează libertatea de expresie”, în acord cu anumite restricţii, a declarat ea. Ravina Shamdasani a îndemnat ca toate restricţiile impuse să fie „proporţionate” şi „conforme normelor internaţionale privind drepturile omului”.

Înaltul Comisariat susține că statele trebuie să poată reglementa platformele digitale, care ar trebui ele însele să se conformeze drepturilor omului.

„Principiile de legalitate, de necesitate şi de proporţionalitate, discursurile urii, incitarea la ură sau la violenţă, dezinformarea prejudiciabilă, trebuie să fie abordate”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Comisarul ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, i-a scris lui Elon Musk în noiembrie 2022, îndemnându-l să facă din respectarea drepturilor omului o prioritate a reţelei sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.