Oraşul german Hanovra a oprit apa caldă în clădirile publice, bazine de înot, săli de sport şi de fitness în condiţiile în care reducerea livrărilor de gaze ruseşti alimentează temeri privind o criză energetică în iarnă, scrie Ziarul Financiar cu referire la CNBC.
Oraşul va opri de asemenea fântânile publice şi nu va mai ilumina clădirile mari noaptea.
De săptămâna trecută oraşul Berlin a început să oprească iluminatul mai multor monumente şi clădiri istorice pe timp de noapte pentru a se alătura efortului național care vizează economisirea de energie. 200 de clădiri emblematice, inclusiv Coloana Victoriei, Castelul Charlottenburg şi clădirea primăriei, nu vor mai fi iluminate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

