Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Parafrazare: Cu râul Nistru totul va fi bine – asigurări, date de Maia Sandu. UE, implicată în discuțiile cu Ucraina

20 Nov. 2021, 14:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Nov. 2021, 14:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Nu există riscul ca râul Nistru să rămână fără apă, după ce Ucraina a inițiat lucrări de construcție a unei noi hidrocentrale. Asigurările vin de la șefa statului, Maia Sandu, care afirmă că în discuțiile cu partea ucraineană a implicat și Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă din data de 19 noiembrie, pe care  RLIVE.MD și RLIVE TV au transmis-o în direct.

Maia Sandu dă asigurări că, Uniunea Europeană este la curent cu subiectul dat și intervine în procesul de negocieri, dintre țara noastră și Ucraina, astfel încât să nu fie afectat Nistrul în planurile statului vecin, pe care a început să le implementeze.

„Am discutat foarte serios acest subiect, atât cu partea ucraineană, cât și la Bruxelles, unde am abordat problema dată inclusiv cu conducerea Uniunii Europene. Nu există acum riscul ca să scadă volumul de apă din râul Nistru, așa cum a fost concluzionat și de experții angajați de PNUD. Da, există o problemă cu biodiversitatea în nemijlocita apropiere a acestei hidrocentrale. Anume aici noi dorim să intervenim cu standarde ale Uniunii Europene ecologice, astfel încât să nu existe această problemă. Discuțiile au loc, dar cel mai important este faptul că au loc cu implicarea UE, ceea ce e mult mai bine. UE are cele mai înalte standarde de mediu și ne ajută în acest dialog cu Ucraina. E un subiect pe agendă”, asigură Maia Sandu.

Președinta țării a precizat că, în prezent există o comisie la nivel bilateral care urma să se întâlnească și să abordeze în mod lărgit acest subiect.

Totodată, Sandu a negat că ar exista o înțelegere secretă între Chișinău și Kiev, astfel încât țara noastră „să evite subiectul hidrocentralei, iar în schimb Ucraina să ajute Moldova în diferite chestiuni ca să le rezolve, precum problema transnistreană”.

,,Este absolut fals, la nicio discuție pe care am avut-o eu cu oficialii ucraineni nu s-a pus problema astfel. Nu are nimic una cu alta”, a spus Sandu.

Precizăm că, construcția Complexului Hidroenergetic Novodnestrovsk a fost începută în 1973 și, potrivit proiectului, urmează să fie finalizată până în 2035. Proiectul nu prevede nicio garanție de mediu pentru Republica Moldova. În cadrul celei din urmă vizite la Chișinău, vicepremierul Ucrainei, Oleksii Reznikov, a promis că nu va permite poluarea Nistrului. Un studiu al Institutului de Politici Publice arată că înnămolirea râului Nistru riscă să devină un fenomen care poate provoca o criză umanitară și un conflict permanent cu Ucraina.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.