Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Parcul Urban de Autobuze – operator de transport public din Chișinău. Care-i istoria întreprinderii

24 Nov. 2023, 16:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Nov. 2023, 16:52 // Societate //  Realitatea.md

Cunoști câte autobuze, circulau, în urmă cu aproape 70 de ani, pe străzile Chișinăului? Dar câte deține acum Parcul Urban de Autobuze? Dacă nu, materialul de mai jos este pentru tine.

Întreprinderea a fost fondată în septembrie 1955, cu denumirea de „Coloana auto nr.2811”, cu sediul bariera Sculeni, apoi transferată în perimetrul actualei autogări centrale. Întreprinderea era destinată pentru deservirea populaţiei capitalei Republicii Moldova cu transportări de pasageri.

Iniţial, întreprinderea dispunea de 40 autobuze de tip ZIS, PAZ şi se specializa în transportarea călătorilor pe rutele oraşului Chişinău.

În perioada anilor 1966 – 1979, „Coloana auto nr.2811” a fost dislocată pe strada Pădurilor, pe atunci periferia oraşului.

Numărul autobuzelor crescuse până la 350 unităţi model Liaz 695 şi Ikarus 280, volumul de transport constituind 55,0 – 65,0 mln. călători anual.

La 15 ianuarie 1979 coloana-auto nr. 2811 și-a schimbat denumirea în „Parcul de autobuze nr. 2” şi din aprilie 1979 trece în noul sediu din str. Sarmizegetusa nr. 51 unde îşi are sediul până în prezent.

Baza tehnico-materială amplasată pe o suprafaţă de circa 8,737 ha, a permis modernizarea şi completarea ulterioară a parcului cu peste 300 autobuze tip Ikarus 260 şi Ikarus 280.

În data de 2 decembrie 1992, „Parcul de Autobuze nr. 2”, a fost transferat din proprietatea statului în proprietatea municipiului Chişinău şi integrat în componenţa întreprinderii Regia Transport Urban de Pasageri Chişinău.

În rezultatul reorganizării întreprinderii, s-a fondat actuala Întreprindere Municipală „Parcul Urban de Autobuze”, care a fost înregistrată în
calitate de persoană juridică la 1 ianuarie 1998.

Parcul de autobuze este periodic completat cu noi unități de transport

Parcul a fost reînnoit considerabil în anul 2021, când au fost procurate două loturi mari de autobuze: 100 noi, de model ISUZU (anul fabricației 2021) și 74 cu parcurs, de modele MAN, VOLVO și VDL (anii fabricației 2011-2012).

La situația din 30 iunie 2023, la bilanţul întreprinderii, conform evidenţei contabile, erau înregistrate 205 autobuze, cu vârsta medie de 5,6 ani și cu un parcurs mediu de 367,1 mii de km implicate în procesul de transportare a călătorilor în raza municipiului și a suburbiilor Chişinăului.

Parcul Urban de Autobuze are în prezent, în gestiune, mai multe rute urbane și suburbane

La momentul actual, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze” are în gestiune 33 rute, inclusiv 7 rute în trafic urban şi 26 rute în trafic suburban.

În cadrul programului de reînnoire a parcului rulant s-a pus accent pe calitatea serviciilor prestate (toate unitățile sunt dotate cu aer condiționat, GPS, WIFI) și pe consolidarea rețelei de rute existente în vederea optimizării acesteia în raport cu fluxul de pasageri care se formează pe diferite direcții.

Astfel, numărul de autobuze emise la linie în zilele lucrătoare treptat a fost majorat de la 87 la începutul anului 2021, până la 137 unități la sfârșitul lunii mai 2023. Numărul de autobuze la linie a crescut și în zilele de weekend, de la 57 sâmbătă și 51 duminică la 86 și 83, respectiv.

Numărul de personal

În cadrul întreprinderii „Parcul Urban de Autobuze”, conform datelor de la data de 31 iulie 2023, activează circa 900 de persoane.

Proiect finanțat și implementat de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2023.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:30 // Slider //  Realitatea.md

Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE, citat de Agerpres.ro

Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii laburiști s-au declarat îngrijorați cu privire la reaprinderea diviziunilor cauzate de Brexit (retragerea Marii Britanii din UE) și, prin urmare, îndeamnă la prudență. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul britanic a declarat că va lua în considerare toate opțiunile în ceea ce privește relația cu UE și nu a exclus ‘să meargă până la capăt’ și să ia în considerare reintegrarea în blocul comunitar.

La conferința anuală a Partidului Laburist, care a avut loc în septembrie la Liverpool, în nord-vestul Angliei, Burnham a declarat că Brexitul – susținut printr-un referendum în 2016 și implementat în 2020 – a făcut mai mult rău decât bine. Sondajul publicat de The Guardian, realizat de Messina Group, a concluzionat că renegocierea relației țării cu UE ar putea crește cota de voturi a Partidului Laburist, cu condiția ca premierul să ofere un nou referendum și să facă campanie în favoarea reintegrării în bloc.

Conform sondajului realizat pe un eșantion de 5.627 de persoane între 12 și 24 septembrie, 50% dintre respondenți s-au declarat în favoarea reintegrării în UE, în timp ce 45% au declarat că preferă ca Regatul Unit să rămână în afara blocului.

Aceste rezultate vor consolida poziția celor din cadrul guvernului care doresc să promită la următoarele alegeri generale – programate pentru 2029 – că laburiștii vor negocia reintegrarea, susține ziarul.

Cu toate acestea, există îngrijorări în rândul unor parlamentari laburiști – în special al celor ale căror circumscripții au votat pentru Brexit – că până și explorarea acestei opțiuni ar putea comporta riscuri politice și ar putea da un impuls nedorit partidului populist de dreapta Reform UK, relatează ziarul britanic.

Programul electoral cu care Partidul Laburist a ajuns la putere în iulie 2024 exclude aderarea la piața unică și la uniunea vamală, așa că, în principiu, orice modificare fundamentală ar trebui supusă la vot la următoarele alegeri.

Opțiunea de revenire în UE se bucură de sprijinul unei mari părți din Partidul Laburist, Partidul Liberal Democrat și Partidul Național Scoțian (SNP), printre alții, în timp ce Partidul Conservator și Reform UK se opun acesteia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată