Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Parlamentul European dă în judecată Consiliul UE pentru modul în care a fost adoptat fondul militar SAFE

21 Aug. 2025, 10:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Aug. 2025, 10:25 // În Lume //  Realitatea.md

Parlamentul European a decis să acționeze Consiliul Uniunii Europene în istanță, după ce a fost lăsat pe dinafară în discuțiile privind programul major de împrumuturi pentru apărare SAFE, a anunțat miercuri serviciul său de presă, citat de Euractiv.

Pentru a stimula industria europeană de apărare și a încuraja statele membre să-și consolideze capacitățile militare, Comisia Europeană a activat o procedură de urgență care a ocolit Parlamentul.

„Parlamentul a depus pe 20 august o cerere la Curtea de Justiție pentru anularea regulamentului SAFE”, a transmis instituția.

SAFE este un program de împrumuturi în valoare de 150 de miliarde de euro, propus în martie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a accelera cheltuielile militare. În luna mai, miniștrii Uniunii europene și-au dat acordul final asupra schemei, fără a consulta Parlamentul.

Parlamentul subliniază că nu se opune instrumentului în sine, ci bazei legale folosite: „Instrumentul are sprijinul deplin al Parlamentului. Este vorba despre baza legală aleasă, care subminează legitimitatea democratică.”

Pentru a ocoli aprobarea Parlamentului, von der Leyen a recurs la articolul 122 din Tratatul privind funcționarea UE (TFEU), utilizat de obicei doar în situații de urgență, precum pandemia Covid-19, care permite accelerarea procesului legislativ prin reducerea timpului de negociere.

„Folosirea articolului 122 ca bază legală pentru SAFE a fost, din perspectiva Parlamentului, incorectă din punct de vedere procedural și pur și simplu inutilă. Ea subminează legitimitatea democratică în ochii publicului, iar niciun parlament din lume nu ar accepta așa ceva”, a transmis serviciul de presă al instituției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Președinta Parlamentului, Roberta Metsola, avertizase încă din mai, într-o scrisoare către von der Leyen, că instituția ar putea apela la instanță. Von der Leyen a respins atunci obiecțiile, susținând că recurgerea la clauza de urgență este „pe deplin justificată”, întrucât SAFE reprezintă „un răspuns excepțional și temporar la o provocare urgentă și existențială”.

Deocamdată, statele membre care mizează pe aceste împrumuturi nu sunt afectate. În cererea depusă, Parlamentul a solicitat ca regulamentul SAFE să rămână în vigoare până la adoptarea unui eventual înlocuitor.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!