Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Partidul „ȘOR” va insista ca proiectul privind crearea farmaciilor sociale mobile să fie adoptat de Parlament

16 Sept. 2021, 16:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Sept. 2021, 16:30 // Politica //  Realitatea.md

Fracțiunea Partidului „ȘOR” a insistat, la ședința Parlamentului din 16 septembrie, ca proiectul privind crearea farmaciilor sociale mobile să fie inclus pe ordinea de zi. Majoritatea parlamentară a refuzat, însă, acest lucru. Președintele legislativului, Igor Grosu, a invocat lipsa avizelor Guvernului și comisiei de profil și a dat asigurări că imediat ce acestea vor fi date, proiectul privind farmaciile va fi examinat în plen. 

În cadrul unui briefing de presă, deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, și-a exprimat regretul că inițiativa privind crearea farmaciilor sociale mobile nu a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului.

„Am sperat, până astăzi, că aleșii majorității parlamentare vor conștientiza gravitatea problemei accesului dificil la medicamente pentru oamenii în vârstă, persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii, care locuiesc, în special, la sate, acolo unde nu există farmacii. Am sperat că, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, majoritatea parlamentară va veni cu propuneri constructive de îmbunătățire a acestui proiect de lege, va contribui la adoptarea cât mai rapidă a acestuia, dar, din păcate, se vede că aceasta are alte priorități”, a menționat Vadim Fotescu.

În același timp, fracțiunea Partidului „ȘOR” constată cu îngrijorare că majoritatea parlamentară nu ia în considerare doleanțele celor aproximativ 170 de mii de oameni, care au semnat pentru instituirea farmaciilor sociale mobile. Semnăturile au fost adunate de membrii Partidului „ȘOR” și au fost prezentate recent, în cadrul unui briefing de presă. În realitate, numărul celor care se confruntă cu accesul dificil la medicamente este mult mai mare, spun reprezentanții Partidului „ȘOR”.

„Această inițiativă legislativă vine să răspundă unor nevoi extrem de actuale și stringente, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, și nu mai suportă amânare. Sperăm că Guvernul va identifica cât mai curând surse financiare pentru a le permite oamenilor accesul la farmaciile mobile. Reprezentanții Partidului „ȘOR” sunt gata să ofere tot sprijinul necesar pentru implementarea acestui proiect”, a adăugat Vadim Fotescu.

Totodată, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a declarat, în cadrul ședinței de plen a legislativului, că formațiunea din care face parte va insista ca proiectul, care va permite funcționarea farmaciilor sociale mobile, să fie adoptat cât mai curând de Parlament.

„Pentru adoptarea proiectului de lege privind crearea farmaciilor mobile nu este necesară decât voință politică. Cunoaștem cu toții că, atunci când există dorință și voință politică, multe proiecte trec rapid de procedurile tehnice și sunt supuse votului. Așteptăm ca proiectul privind farmaciile mobile să fie examinat cât mai curând în comisia de profil, apoi în Parlament. Nu Partidul „ȘOR” are nevoie de aceste farmacii, ci mii de oameni, iar noi, politicienii, suntem obligați să le oferim ceea ce solicită”, a afirmat deputatul Marina Tauber.

Reamintim că deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au îndeplinit mai multe proceduri tehnice, pentru a urgenta implementarea proiectului privind funcționarea farmaciilor sociale mobile. Acum câteva zile, au fost făcute solicitări în adresa ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, și președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului, Dan Perciun, pentru avizarea proiectului de lege în acest sens. În prezent, programul farmaciilor sociale funcționează cu succes în orașul Orhei, comuna Jora de Mijloc din acest raion, dar și în orașul Taraclia.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!