Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

PAS acuză, Ion Ceban „nu comentează”! Scandalul legat de numirea la „Infocom” continuă

04 Ian. 2022, 11:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
04 Ian. 2022, 11:40 // Politica //  Realitatea.md

Scandalul legat de numirea la Infocom a directorului interimar, Sergiu Ceban, continuă! PAS vine cu o nouă serie de argumente referitor la acest subiect, iar Primăria infirmă acuzațiile.

Reacțiile curg după ce deputatul PAS, Lilian Carp a depus o sesizare la Procuratura Generală privind tentativa de atac raider asupra întreprinderii municipale „Infocom” prin deposedarea acesteia de patrimoniu.

„Ion Ceban a pus la cale o schemă de falimentare a Î.M. Infocom. Primarul a numit pe ascuns în funcția de director interimar al întreprinderii o persoană afiliată sie pe nume Sergiu Ceban. Numirea lui Sergiu Ceban în funcție este făcută cu scopul de a prelua baza de date a ÎM INFOCOM în scopuri comerciale private și falimentarea acesteia. Astfel bugetul municipiului Chișinău va fi prejudiciat cu milioane de lei”, a declarat Roman Cojuhari, președintele fracțiunii PAS din CMC.

Totodată, PAS mai menționează despre personalitatea lui Sergiu Ceban și că acesta ar fi fondatorul și directorul companiei SRL eBloc Group care prestează servicii de gestionare și administrare pentru blocuri locative din Moldova.

„Baza de date a peste 80% din locuințele municipiului Chișinău deținută de ÎM INFOCOM, le-ar fi de mare folos pentru a-și extinde activitatea și veniturile personale ale familiei Ceban. Sergiu Ceban, prin acțiunile sale din postul pe care îl deține, face abuz de putere și atac raider asupra ÎM INFOCOM. Acesta în mod intenționat acaparează baza de date și informațiile confidențiale a proprietarilor de apartamente din mun. Chișinău. Este un furt al proprietății municipale în valoare de circa 10 milioane de lei. Asistăm la implementarea planului SMARTCITY al primarului Ion Ceban. Dă afară de la lucru oamenii incomozi prin intermediul unor persoane interpuse precum Sergiu Ceban. Apoi să preia baza de date prin înșelăciune și abuz în serviciu. Atacul raider asupra întreprinderii se va realiza prin falimentarea artificială cu preluarea activelor. Dacă nu le va reuși, atunci omul primarului, Sergiu Ceban, va copia baza de date și va prelua softul pentru a fura din numărul de clienți al INFOCOM-ului, ceea ce va duce la o scădere drastică a veniturilor întreprinderii municipale”, a mai adăugat Roman Cojuhari.

După postarea făcută de fracțiunea PAS, purtătoarea de cuvânt a edilului Capitalei, Natalia Ixari vine cu o reacție.

„Nu comentăm acțiunile și filmulețele membrilor PAS, care au ca scop denigrarea primarului și Primăriei. Organele de drept să se expună, mai ales că a fost depusă și o sesizare din partea unui deputat PAS. Până acum la conducerea instituției, era o persoană afiliată acestui partid. Acum noul director interimar numit, probabil nu convine celor din PAS și s-au supărat. Cei care nu sunt pe placul PAS sunt atacați. Este în stilul lor”, a menționat purtătoarea de cuvânt.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova