Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Performanță pentru Moldova! Igor Beșleagă și Liviu Maluda au cucerit bronzul la Campionatul Mondial de lupte la brâu

01 Dec. 2025, 11:41
 // Categoria: Sport // Autor:  Cătălina Boico
01 Dec. 2025, 11:41 // Sport //  Cătălina Boico

Republica Moldova a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial de lupte la brâu. Evenimentul s-a desfășurat în orașul Fujairah, Emiratele Arabe Unite.

„Cele două distincții au fost cucerite de către Igor Beșleagă, care s-a clasat pe locul trei la categoria de până la 82 kg, iar Liviu Maluda a completat podiumul de premiere la categoria de greutate de +100 kg.

Atât Igor Beșleagă, cât și Liviu Maluda sunt premianți și ai Campionatului European de lupte la brâu. Beșleagă are în palmares două medalii de bronz, în timp ce Maluda este vicecampion continental. Un alt reprezentant al țării noastre, Grigor Șacarean a acupat locul V”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, la ediția 2025 a Campionatul Mondial de lupte la brâu, țara noastră a fost reprezentată de 8 sportivi, care au concurat alături de alți 200 de participanți din 25 de țări.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!