Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Petroliere cu legături cu Iranul au spart blocada SUA. Cel puțin cinci nave au trecut prin Strâmtoarea Ormuz

14 Apr. 2026, 14:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Apr. 2026, 14:18 // În Lume //  Realitatea.md

Datele de monitorizare a traficului maritim analizate de BBC Verify arată că cel puțin cinci nave cu legături cu Iranul au traversat Strâmtoarea Ormuz, chiar și după intrarea în vigoare a blocadei navale impuse de Statele Unite, scrie Antena 3 CNN.

Potrivit platformei MarineTraffic, două dintre aceste nave au făcut escală anterior în porturi iraniene. Nava Christianna a trecut strâmtoarea luni, după începerea blocadei, la scurt timp după ce a acostat în portul Bandar Iman Khomeini.

În același timp, nava Rich Starry, aflată sub sancțiuni americane pentru comerțul cu Iranul, a traversat strâmtoarea dinspre Sharjah, Emiratele Arabe Unite, în timpul nopții. Un alt petrolier sancționat, Murlikishan, a plecat din China și s-a deplasat spre vest, ultima sa poziție fiind raportată în apropierea insulei iraniene Qeshm.

De asemenea, petrolierul Elpis, aflat și el sub sancțiuni, a traversat strâmtoarea marți, după ce a plecat din portul iranian Bushehr, însă destinația sa nu este cunoscută. O altă navă asociată Iranului, Peace Gulf, care navighează sub pavilion panamez, se îndreaptă spre portul Hamriyah din Emiratele Arabe Unite.

Există suspiciuni că unele dintre aceste nave ar fi transmis date false privind poziția lor, o practică cunoscută drept „spoofing”, pentru a-și ascunde traseul real.

Armata americană a anunțat că, începând de luni, va bloca „tot traficul maritim care intră și iese din porturile iraniene”. Totuși, Washingtonul a precizat că nu va restricționa libertatea de navigație pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz către sau dinspre porturi care nu aparțin Iranului.

Blocada a intrat în vigoare luni seara, Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) subliniind că măsurile vizează strict navele implicate în comerțul cu porturi iraniene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.