În pofida retragerii oficiale a lui Ilan Șor din politică, a lichidării partidului său și a dosarelor penale existente împotriva sa, influența lui politică la nivel local în Moldova nu a dispărut încă. Alegerile care vor avea loc în sudul țării, la Taraclia, și în centru, la Orhei – arată că este prea devreme să vorbim despre anihilarea completă a rețelei sale. Schemele au trecut prin rebranding, schimbare de nume și implicarea unor candidați „independenți” care au „mirosul” oligarhului fugar și a banilor săi.

Taraclia și așa-numiții candidați independenți

În Taraclia, mai mulți candidați independenți au fost anterior în structurile politice asociate cu Ilan Șor.

Nikolai Garanovski este un exemplu elocvent. La alegerile locale din 2023, a candidat pentru partidul Vozrozhdenie, care ulterior s-a alăturat blocului Pobeda format de Șor la Moscova, conform disinfo.md. Ulterior, Garanovski și-a anunțat plecarea din fracțiune și a început să se poziționeze ca un candidat independent. Cu toate acestea, în timpul campaniilor anterioare, numele său a apărut în mesaje SMS care îndemnau alegătorii să voteze pentru candidații asociați cu rețeaua criminală a lui Șor.

Natalia Vasilevskaia candidează, de asemenea, independent în cea mai mare comunitate bulgară din Moldova. Cu toate acestea, anterior a candidat pentru partidul „Inima Moldovei” al Irinei Vlah. Formațiunea a fost supusă anchetei pentru posibile finanțări ilegale, iar dezbaterea publică s-a concentrat pe posibile legături cu anumite proiecte din rețeaua lui Șor și surse externe de finanțare.

Candidatul cel mai evident conectat cu fostul partid Șor este Vasile Gaidarji. În perioada 2017-2018, a condus organizația teritorială a partidului din Taraclia și a participat la deschiderea birourilor acestuia, însoțindu-l personal pe Ilan Șor la evenimente din regiune. Ulterior, și-a schimbat preferințele politice, inclusiv partidul „Viitorul Moldovei” al Victoriei Furtună. În alegerile actuale, se poziționează ca un candidat independent. Traiectoria sa politică reflectă scenariul tipic pentru foștii membri ai rețelei Șor: trece de la un partid la altul, menținând influența locală, iar apoi se prezintă drept candidat independent.

Prin urmare, ceea ce vedem în Taraclia nu este un incident izolat, ci un model recurent: candidații cu un istoric în structurile legate de Șor candidează independent, distanțându-se de fostele echipe, menținând în același timp capitalul politic și electoral.

Orhei și factorul lui Costiuc

Orheiul rămâne un punct cheie pentru înțelegerea rezistenței acestei rețele criminale. Orașul, care s-a aflat sub controlul echipei lui Șor timp de peste un deceniu, continuă să demonstreze un nivel ridicat de loialitate față de moștenirea sa politică.

Victor Perțu, asociat cu partidul „Democrația Acasă” al deputatului populist Vasile Costiuc, joacă un rol important în campania electorală. Perțu a fost puternic integrat în structura politică a lui Șor, a participat la proteste, a apărut pe listele de partid, a deținut funcții administrative și a fost asociat public cu cercul apropiat al liderului.

Perțu încearcă să se distanțeze de fostele sale legături, dar întreaga sa campanie actuală a fost însoțită de sprijinul și prezența foștilor activiști, aleși locali și funcționari asociați anterior cu partidul Șor. Persoanele implicate în anchete privind mobilizarea și rețelele de influență electorală au fost înregistrate la evenimente și întâlniri publice.

Prezența Costiuc amplifică acest efect. Deși partidul său nu este afiliat oficial cu Șor, suprapunerea de facto cu infrastructura sa anterioară – prin candidați, activiști și rețele locale – creează impresia unei „reambalări”. În cazul Perțu, Comisia Electorală Centrală a indicat direct semnele unui „bloc electoral camuflat” între structura lui Costiuc și fostul partid Șor.

Pe lângă Pertu, alți candidați din Orhei au, de asemenea, legături directe sau indirecte cu fostul sistem. Diana Memeț a fost numită anterior primar interimar chiar de Șor și a fost inclusă în proiectele sale politice. Vasile Adașan a devenit președinte al Consiliului raional cu sprijinul partidelor afiliate acestei rețele. Sergiu Pîslaru a ocupat funcția de viceprimar în perioada în care administrația era controlată de echipa lui Șor.

Chiar și candidații fără legături directe sunt obligați să opereze în contextul unui sistem care a fost modelat de-a lungul anilor, care determină comportamentul alegătorilor și competiția politică.

O infrastructură care nu a dispărut

Factorul cheie în sustenabilitatea „efectului Șor” este, la urma urmei, infrastructura sa, formată în perioada sa de dominație. Această infrastructură include: rețele locale de activiști și coordonatori; experiență în mobilizarea alegătorilor, inclusiv campanii de masă și corespondență; canale informale de comunicare și influență; conexiuni administrative și de personal la nivel local și, cel mai important, un electorat loial.

Iată, de exemplu, o înregistrare audio a unei conversații cu o femeie din Orhei care a făcut parte dintr-o schemă de cumpărare de voturi. Ea recunoaște că rețeaua continuă să existe și intenționează să direcționeze voturile cumpărate către candidatul Vasile Adașan în următoarele alegeri.

În aceste circumstanțe, principalul risc nu constă în revenirea directă a lui Șor în politică, ci în restaurarea treptată a influenței sale prin intermediul unor noi actori. Candidații „independenți”, formal neafiliați vechiului sistem, ar putea servi efectiv drept extensie a acestuia.

Combinația tuturor factorilor de mai sus creează premisele pentru ca fosta rețea nu doar să supraviețuiască, ci și să se adapteze la noile condiții politice și să ocupe poziții cheie în Taraclia și Orhei.

Prin urmare, alegerile din aceste raioane devin un test nu numai pentru candidații individuali, ci și pentru capacitatea sistemului politic moldovenesc de a face față formelor de influență transformate. Formal, Șor a plecat, dar sistemul său continuă să funcționeze prin intermediul oamenilor, al conexiunilor și al mitei alegătorilor.

#alegeri #Orhei #scheme #ȘOR #Taraclia

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.