Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Povestea celei mai în vârstă sportive de la Jocurile Olimpice de la Tokyo

23 Iul. 2021, 08:57
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
23 Iul. 2021, 08:57 // Sport //  Realitatea.md

La 58 de ani, o jucătoare de tenis de masă, originară din China, va deveni cel mai în vârstă participant la Jocurile Olimpice. Va concura după 38 de ani de la prima medalie de aur, obținută tot în capitala Japoniei, la campionatele mondiale de tenis de masă. Pentru Ni Xialian va fi cea de-a cincea participare la Jocurile Olimpice. 

Vârsta nu reprezintă nicio barieră pentru Ni Xialian, jucătoarea de tenis de masă născută în China, care va reprezenta Luxemburgul la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Participantă de patru ori la un astfel de eveniment, sportiva va împlini 58 de ani chiar în timpul competiției. Spune că îi face plăcere să înfrunte jucători de două ori mai tineri decât ea.

„Am multe roluri: sunt mamă, soră, mătușă, sunt profesoară, sunt antrenoare, sunt de toate. Dar este minunat. Deși am vârsta pe care o am, inima mea este foarte tânără. Sunt încă tânără. Îmi place și mă bucur să fiu alături de oameni tineri. Îmi dau energie, fericire, bucurie”, mărturisește Ni Xialian.

Tokyo îi stârnește amintiri minunate jucătoarei de origine chineză, care a câștigat în capitala Japoniei, în 1983, două medalii de aur la Campionatele Mondiale de tenis de masă.

„Îmi place că merg în Japonia, oamenii sunt primitori, amabili, am amintiri frumoase de acolo. Am fost în Japonia de mai multe ori, mă voi simți foarte bine”, spune sportiva.

Născută în China, în 1963, Ni Xialian s-a mutat în Germania în 1989 și s-a stabilit în Luxemburg doi ani mai târziu. Ea a participat de patru ori la Jocurile Olimpice.

„În 2000, am fost foarte emoționată să particip la prima mea Olimpiadă. Ceremonia de deschidere, satul olimpic, eram foarte curioasă. Eram ca un copil. Apoi în 2004, m-am gândit că o dată e suficient, mă duc înapoi la familie. Dar apoi, în 2008, am mers la Beijing. Am părăsit China, Beijingul, în 1986. După 22 de ani, m-am întors foarte emoționată acolo. China a organizat atât de bine Olimpiada. Și din 2012 am amintiri minunate. Copiii mei au crescut și au venit la Londra să vadă satul olimpic, totul. Au aflat multe despre Olimpiadă și m-au susținut la jocuri. De aceea, am fost motivată să particip și în 2016”, povestește Ni Xialian.

Sportiva se menține de nu mai puțin de 20 de ani în top 100 cei mai buni jucători din lume.

„Trebuie să te bucuri de cariera ta. Așa totul este mai distractiv, capeți curaj și nu cedezi ușor. Există un singur campion, dar spiritul rămâne pentru totdeauna”, spune Ni Xialian.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!