Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Primăria spune ba, Poliția da! Oamenii legii declară că până duminică la amiază se va circula prin centrul capitalei

18 Iun. 2022, 15:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
18 Iun. 2022, 15:32 // Actualitate //  Victoria Laur

Deși Primăria anunța anterior că în Piața Marii Adunări Naționale nu se va circula de sâmbătă seară până duminică la miezul nopții, oamenii legii au altă versiune. Poliția susține că traficul nu va fi restricționat până pe 19 iunie, ora 14:30.

Ofițerii oferă asigurări că vor monitoriza ordinea publică și situația în trafic. Totodată, ei roagă cetățenii să se conformeze cerințelor legale și indicațiilor pe care le vor primi.

„Precizăm că, mâine, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt va fi accesibil pentru circulație, cel puțin până la ora 14:30. Circulația nu va fi restricționată nici pentru transportul public, nici pentru cel privat. Ca de fiecare dată mizăm, pe conlucrarea cu cetățenii, conformare și calm”, punctează Poliția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, potrivit unui comunicat emis de administrația publică locală pe 16 iunie, Primăria informa că transportul public nu se va deplasa pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și A. Pușkin, în legătură cu desfășurarea unei întruniri culturale în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu 18 iunie, ora 22:00 și până pe 19 iunie, ora 23:59.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 13:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 13:49 // Societate //  Ana Panaguța

Cinci raioane vor desfășura anul viitor exerciții de protecție civilă pentru pregătirea autorităților și a serviciilor responsabile de intervenție în cazul unor dezastre. Este vorba despre Telenești, Sîngerei, Călărași, Edineț și Cimișlia, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și supus consultărilor publice, scrie IPN.

Exercițiile vor simula intervenții în cazul cutremurelor de pământ, inundațiilor catastrofale, alunecărilor de teren, avariilor, accidentelor majore care implică substanțe periculoase și epizootiilor.

Autoritățile publice locale vor organiza aplicațiile, iar reprezentanții Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică vor evalua starea protecției civile în raioanele respective.

Proiectul prevede și instruirea persoanelor responsabile de protecția civilă din întreprinderi și instituții, a cadrelor didactice, conducătorilor instituțiilor de învățământ și reprezentanților agențiilor teritoriale de asistență socială.

Cursurile vor fi organizate de Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul Academiei „Ștefan cel Mare”. Scopul este de a îmbunătăți pregătirea personalului și capacitatea autorităților de a preveni și gestiona situațiile de criză.

Proiectul este supus consultărilor publice până pe data de 11 noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!