Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean, discutat de Serebrian cu noua șefă a Misiunii OSCE în Moldova

24 Oct. 2022, 16:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Oct. 2022, 16:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, însoțit de șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling, discuțiile axându-se pe dinamica curentă a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, interacțiunea în formatele ,,1+1”, grupuri de lucru sectoriale și Comisia Unificată de Control.

De asemenea, în cadrul întrunirii s-a discutat și despre factorii obiectivi ce fac imposibilă relansarea activităților în formatul de negocieri ,,5+2” și a conferințelor bavareze pentru promovarea măsurilor de consolidarea a încrederii.

Cele mai importante probleme de pe agendă, din partea Chișinăului au fost evocate: libera circulație, fermierii din raionul Dubăsari, liceele/gimnaziile cu predare în limba română, drepturile omului ș.a.

Oleg Serebrian a menționat că actualul context regional impune necesitatea instituirii unor noi platforme de dialog pe problematica transnistreană.

A fost repetată abordarea privind necesitatea sincronizării procesului de implementare concomitentă a dezideratelor de integrare europeană și de reintegrare a țării.

„S-au făcut referințe la provocările și crizele manifestate în sfera de securitate, energetică, economică, situația instabilă din perimetrul Zonei de Securitate, fiind evidențiate eforturile întreprinse pentru a gestiona optim aceste procese și a evita scenariile nedorite și în măsură se pericliteze atmosfera de pace și de stabilitate”, se arată în comunicatul Biroului.

Viceprim-ministrul a evidențiat disponibilitatea de a participa la o nouă întrevedere de lucru a reprezentanților politici și a informat că „în curând sunt planificate și alte reuniuni ale grupurilor de lucru sectoriale cum ar fi în domeniul protecției mediului înconjurător”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 17:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 17:48 // Slider //  Ana Panaguța

Mai multe persoane au fost identificate de polițiști în timp ce ar fi transportat ilegal alegători către secțiile de votare din Comrat și Ceadîr-Lunga. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi, în contextul desfășurării alegerilor regionale din UTA Găgăuzia.

Potrivit Poliției, persoanele vizate ar fi folosit atât automobile personale, cât și microbuze pentru a transporta alegătorii la secțiile de votare.

Oamenii legii verifică circumstanțele fiecărui caz, pentru a stabili toate detaliile și eventualele încălcări ale legislației electorale.

În acest context, Poliția reamintește că dreptul la vot trebuie exercitat în mod liber, fără presiuni, influențe sau constrângeri. Cetățenii sunt îndemnați să nu accepte bani, bunuri sau alte avantaje în schimbul votului și să nu se lase intimidați sau influențați.

De asemenea, persoanele care observă transportarea ilegală a alegătorilor sau alte acțiuni suspecte sunt îndemnate să sesizeze Poliția la numărul de urgență 112.

Poliția anunță că monitorizează în continuare situația din regiune și întreprinde măsuri pentru menținerea ordinii publice pe durata procesului electoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!