Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Protest anti-monarhie cu ocazia participării reginei Camilla la slujba din Joia Mare: „Jos cu coroana”

29 Mart. 2024, 16:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
29 Mart. 2024, 16:00 // În Lume //  Cătălina Boico

Vizita reginei Camilla la Catedrala Worcester a avut parte de un protest anti-monarhie. Grupul de manifestanți de la Republic au venit cu bannere și steaguri galbene în fața locului de desfășurare a evenimentului, înaintea sosirii reginei joi, 28 martie, scrie Adevarul.ro.

Când Regina Camilla a sosit pentru serviciul regal din Joia Mare, protestatarii au fost auziți strigând repetat „Jos cu coroana”.

De menționat că regina Camilla a apărut în locul regelui Charles la serviciul tradițional, în timp ce acesta își continuă tratamentul pentru cancer. Protestul vine și în contextul diagnosticului de cancer al Prințesei Kate, scrie Daily Express.

Directorul executiv al Republic, Graham Smith, a declarat: „Vom fi aici toată dimineața până când Regina pleacă. Mesajul nostru este același ca de obicei: abolirea monarhiei. Vom continua să protestăm până când este abolită”.

Întrebat dacă este potrivit să organizeze un protest într-un moment sensibil pentru Familia Regală, Smith a spus: „Noi susținem dreptul familiei la o viață privată. Dar politicul nu s-a oprit când Boris era în spital cu Covid. Este instituția pe care o contestăm. Ne-am exprimat compasiunea pentru Charles și Kate. Asta nu împiedică opoziția față de monarhie.”

Totodată, reprezentantul republican a declarat că grupul va folosi protestul pentru a recruta mai mulți activiști, adăugând că protestatarii la acțiunea de astăzi au venit din toată țara.

Republic intenționează să protesteze și cu ocazia marca aniversării încoronării regelui Charles pe 6 mai.

Manifestanții ar putea viza și ceremonia Trooping the Colour de pe 15 iunie, când membrii Familiei Regale și Forțele Armate marchează ziua oficială de naștere a regelui.

Daily Mail a raportat că nu s-a luat încă o decizie fermă în ceea ce privește participarea monarhului la ceremonia tradițională, deși planificarea continuă conform programului.

Regina Camilla va fi prezentă la acest eveniment, conform aceleiași publicații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!