Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

PSRM va stabili până la finele săptămânii data Congresului partidului. Numește noua guvernare „regim”

06 Sept. 2021, 13:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Sept. 2021, 13:40 // Politica //  Realitatea.md

Comitetul Executiv a Partidului Socialiștilor a decis convocarea la finele acestei săptămâni ședința Consiliului Republican al PSRM, unde urmează să stabilească data convocării Congresului partidului, care va fi organizat până la finele acestui an. Anunțul a fost făcut astăzi de către liderul formațiunii, Igor Dodon.

Totodată, Dodon anunță că au fost discutate și alte aspecte și numește actuala guvernare „noul regim”, care „a luat decizii controversate, ce au efecte negative asupra oamenilor din țară”.

„Membrii Comitetului Executiv au analizat și ultimele decizii controversate luate de noul regim, precum și efectele negative ale acestora asupra oamenilor din țară. S-a constatat o tendință îngrijorătoare de majorare a prețurilor la majoritatea produselor, inclusiv a carburanților, fapt care are un impact negativ și provoacă nemulțumirea cetățenilor. De asemenea, constatăm deficiențe în modul în care este gestionată criza pandemică. În contextul în care regimul de la guvernare organizează parade și concerte, pe care cheltuie milioane de lei din bugetul de stat, angajații din educație sunt impuși să suporte cheltuieli pentru testele anti-COVID-19”, a anunțat Dodon.

Precizăm că, PSRM ar urma să convoace al XV-lea Congres, ultimul fiind în noiembrie 2016.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!