Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Punct si de la capăt! Parlamentul pornește în căutarea unui noi Avocat al Poporului după scandalul Moloșag

16 Dec. 2021, 11:20
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2021, 11:20 // Politica //  Realitatea.md

Deputații Republicii Moldova întruniți în ședință joi, 16 decembrie, urmează să reia un proces care a fost încheiat doar două luni în urmă. Mai exact, în cadrul ședinței de astăzi, Parlamentul își propune votarea unei Hotărâri privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului. Se întâmplă după ce Natalia Moloșag și-a dat demisia, iar deputații au aprobat-o.

VIDEO Demisă de Parlament fără să vrea, Moloșag oferă primele declarații: „Am nevoie de timp să mă gândesc”

Astfel, conform documentului, Comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului va fi alcătuită din următorii deputați:

  1. Novac Grigore – Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor
  2. Davidovici Natalia – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  3. Munteanu-Pojoga Angela – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  4. Cojocari Evghenia – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  5. Grosu Liliana – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  6. Morozova Marina – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  7. Rusul Nicolai – Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor
  1. Stamate Olesea – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  2. Roșca Veronica – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  3. Bolea Vasile – Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor
  4. Chiriac Igor – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  5. Cătănoi Artemie – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  6. Grădinaru Vasile – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  7. Calinici Ana – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  8. Popa Boris – Fracţiunea parlamentară „Partidul Acţiune şi Solidaritate”
  9. Dolință Alla – Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor
  10. Suhodolski Alexandr – Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor
  11. Ulanov Denis – Fracţiunea parlamentară „Partidul ŞOR”

Comisia specială care urmează a fi votată astăzi, în termen de 60 de zile, va prezenta Parlamentului candidaturile la funcția de Avocat al Poporului.


Avocata Poporului, Natalia Moloșag a ajuns în gura presei, după ce bloggerul Eugen Luchianiuc  a scris într-un articol, despre faptul că era însoțită mereu de un fost client al său, condamnat pentru acțiuni de proxenetism. Luchianiuc a scris că deși nu este angajat oficial în vreo funcție în cadrul instituției, însoțitorul în cauză o consiliază pe avocată, se expune în fața angajaților din cadrul Oficiului, folosește transportul instituției și are acces nestingherit la informații cu caracter personal.

Numele lui este Godorog Dumitru Victor, fost client al Nataliei Moloșag, care a fost condamnat la 4 ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a pedepsei pentru un termen de 3 ani. Dumitru a recunoscut integral vinovăția, precum că din 2012-până la momentul reținerii, 2017, a atras persoane la prostituție, cu însușirea de foloase pe urma prestării de servicii cu caracter sexual online.

Alături de Moloșag, Dumitru Godorog se expunea pe marginea petițiilor, dosarelor și altor procese ce au loc în instituție, toate sub protecția și din numele Avocatei Poporului.  Acest lucru a fost calificat drept ilegal și de către avocata Violeta Gașițoi, care afirmă că Avocatul Poporului poate avea un/o adjunct/ă, angajat/ă oficial cu salariu în cadrul instituției. „Este interzis de lege ca să asiste la ședințe persoane ne identificate, care nu au nici o atribuție la această instituție pentru că pe lângă examinarea plângerilor de ordin individual, se examinează deseori anumite decizii de nivel înalt pot fi și secrete de stat. Faptul că Ombudsmanul nu dă nici o reacție la toate investigațiile ori publicațiile din start, începe să compromită această instituție și la nivel național, dar și la nivel internațional”, a declarat Violeta Gașițoi pentru Realitatea.md.

„Strigător la cer! Avocata Poporului – consiliată de fostul său client, condamnat definitiv pentru proxenetism”

După aceste indormații, redacția Realitatea.md a încercat să o telefoneze pe Natalia Moloșag, însă avocata „intrat în pământ” după scandalul apărut în spațiul public. Moloșag nu răspundea la apelurile jurnaliștilor, la fel nu cum nu răspunde nici secretariatul Oficiului Avocatului Poporului.

Moloșag a „intrat în pământ” după scandalul iscat în spațiul public. Angajat al Oficiului: Pot doar să vă spun…

La scurt timp după aceasta, peste 95 de organizații membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic s-au aratătat extrem de îngrijorate de situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului. Platforma a cerut unanim, în regim de urgență, explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului Dumitru Godorog în cadrul instituției.

DOC „Arde” internetul! Peste 95 de organizații cer explicații publice de la Natalia Moloșag sau demisia necondiționată

A doua zi, pe data de 1 decembrie, Natalia Moloșag a organizat o conferință de presă în care a anunță că va analiza posibilitatea de a-și depune mandatul din fruntea instituției, însă cu o singură condiție: numai după ce va fi finalizat un control al activității Oficiului până la venirea sa în funcție, dar și a acțiunilor sale din momentul în care a preluat mandatul.

Moloșag a mai anunțat că Dmitri Godorog a avut încheiat un contract de prestări servicii pe un termen între 1 octombrie-31 decembrie 2021, pe bază de voluntariat, în cadrul Oficiului. Ea a menționat că l-a angajat pentru ca aceasta să-i asigure securitatea Nataliei Moloșag, a-i fi șofer și, în general pentru a o face „funcțională”. Ba mai mult, avocata a menționat că recent Godorog a lipit tapete și a pus lumină la Oficiu.

VIDEO „A lipit tapete, a pus lumină…”. Moloșag, suspinând, despre Godorog. Cum s-a aciuat la Avocatul Poporului

Tot pe data de 1 decembrie, Natalia Moloșag s-a plâns, pe lângă condițiile de lucru, că, odată cu accederea sa în funcție, s-au întâmplat o serie de situații. Spre exemplu, a avut loc o spargere de servere ale Oficiului.

Au fost sparte serverele oficiului Ombudsman! „Doamna Natalia, se remediază”

După conferința de presă, Natalia Moloșag, a declarat că odată ce a preluat funcția de ombudsman, „o parte din angajați au refuzat să o ajute la intrarea în mandat și că informațiile apărute în presă despre ea ar fi un act de răzbunare din partea funcționarilor care și-au dat demisia”. De asemenea, Moloșag a adus mai multe „acuzații în adresa angajaților Oficiului Avocatului Poporului și conducerii anterioare a instituției, a criticat dur modul de administrare a instituției, apreciind negativ activitatea Oficiului Avocatului Poporului în perioada anterioară numirii sale în funcție”. În cele din urmă, angajații Oficiului Avocatului Poporului au venit cu o declarație publică în care pas cu pas condamnă declarațiile fostei Avocate a Poporului, Natalia Moloșag.

Moloșag, arsă pe rug de angajații Oficiului Avocatului Poporului: Ignoranță, haos, calomnie, neglijență și hărțuire

Într-un video, Dumitru Godorog și-a exprimat nemulțumirea față de situația creată. Acesta a recunoscut că a fost condamnat și a menționat că a ispășit pedeapsa timp de 3 ani. „În acești trei ani nu am încălcat legea în nici un fel. Cândva poate am greșit cu ceva, dar niciodată nu am fost proxenet, nu am practicat această meserie. Da, a fost videochat online și atât. Acest lucru nu înseamnă proxenetism. Cazierul juridic este curat. Antecedentele penale sunt stinse”, a spus el.

VIDEO Dumitru Godorog iese la atac: „Nu aveți dreptul să mă judecați pe mine și să o denigrați pe doamna Natalia”

Președinta țării Maia Sandu a spus că nu a cunoscut-o personal pe avocată, chiar dacă aceasta îi reprezentase în trecut interesele.

Iar Natalia Gavrilița, în calitatea sa de vicepreședintă a PAS, precizează că a susținut propunerea prin care Avocata Poporului Natalia Moloșaga să-și prezinte demisia de onoare. La un briefing de presă, șefa Cabinetului de miniștri a spus că mingea este pe terenul Parlamentului pentru ca acesta, în cele din urmă, să organizeze un nou concurs în baza lecțiilor învățate.Menționăm că Natalia Moloșag a fost aleasă în funcția de Ombudsman al poporului la data de 23 septembrie, pentru ea oferindu-și votul 55 de deputați. Anterior, presa a scris că ea a fost avocata Maiei Sandu.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 09:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 09:19 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sărăcia nu mai este doar o problemă socială sau economică. În anumite contexte, aceasta poate deveni o vulnerabilitate de securitate și o resursă pentru actorii care desfășoară activități hibride.

Când oamenii au puține opțiuni și acces limitat la oportunități, promisiunea unui venit, a unui loc de muncă sau a unei vieți mai bune poate fi suficientă pentru a-i atrage în acțiuni care servesc unor obiective politice sau geopolitice. Rețelele sociale amplifică acest risc.

Instrumentalizarea sărăciei poate avea forme diferite. Una dintre ele presupune recrutarea unor persoane sau grupuri mici pentru acțiuni precum incendieri, vandalism ori sabotaj. Acești „agenți de unică folosință” sunt plătiți pentru o anumită operațiune, iar plata se face tot mai des prin criptomonede, ceea ce îngreunează identificarea celor care se află în spatele acțiunii. Costurile și riscurile pentru organizatori sunt relativ mici, iar autorul real al operațiunii poate rămâne ascuns.

O altă formă este mobilizarea unor grupuri vulnerabile mult mai mari. În acest caz, efectele sunt mai greu de controlat și pot pune presiune pe instituții, pot produce crize politice și de imagine și pot avea consecințe pe termen lung.

Două exemple arată cum poate funcționa acest mecanism: criza migrației din Ceuta, Spania, și tentativele de influențare a alegerilor din Republica Moldova. În primul caz, vulnerabilitatea economică a unor grupuri de tineri a fost folosită în contextul unei crize la frontiera externă a Uniunii Europene. În al doilea, dificultățile economice au fost exploatate prin plăți și stimulente financiare pentru a influența comportamentul electoral.

Cazul Ceuta: instrumentalizarea sărăciei prin orchestrarea migrației ilegale

La 30–31 iulie curent, peste 70 mii de migranți ilegali, majoritatea marocani, au intrat în Ceuta, enclava spaniolă de pe coasta Africii de Nord. Unul dintre factorii care ar fi încurajat oamenii să încerce trecerea a fost o decizie a Curții Supreme a Spaniei din 8 iulie. Potrivit interpretării vehiculate ulterior, persoanele care ajungeau ilegal în Ceuta înotând nu mai puteau fi returnate imediat, ceea ce ar fi creat un „efect de atracție”, adică un factor care îi încuraja pe alții să încerce aceeași cale.

În același timp, au apărut indicii că mobilizarea migranților a fost susținută prin rețele sociale. Mesaje distribuite pe WhatsApp, Facebook și Instagram ar fi încurajat oamenii să meargă spre Ceuta. Unele dintre conturile implicate proveneau din Maroc, dar și din alte țări din regiune, inclusiv Algeria și Tunisia. Au fost raportate și acțiuni de organizare a transportului din orașele marocane aflate în apropierea enclavei.

Mai multe informații au indicat că structurile de securitate marocane ar fi tolerat sau chiar facilitat trecerile. Fenomenul nu este complet nou. Un mecanism asemănător a fost observat la frontierele Poloniei și statelor baltice, unde regimul de la Minsk a fost acuzat că a folosit migrația pentru a pune presiune asupra statelor europene.

În cazul Marocului, există însă un factor intern important: situația tinerilor. Aproximativ 35% dintre cei șase milioane de tineri marocani sunt șomeri, ceea ce înseamnă în jur de două milioane de persoane. Organizația Internațională a Muncii estima, de asemenea, că aproximativ 2,9 milioane de tineri nu erau încadrați în muncă, educație sau formare profesională.

Într-un asemenea context, promisiunea unei vieți mai bune în Europa poate deveni un instrument de mobilizare foarte puternic. Mesajele despre posibilitatea de a ajunge în Spania și de a obține ulterior un statut legal puteau fi atractive pentru oameni care nu vedeau perspective acasă. Vulnerabilitatea economică a devenit astfel un element exploatabil într-o operațiune cu obiective politice.

Protestele din toamna lui 2025 ale tinerilor marocani, care au cerut locuri de muncă și acces mai bun la educație, arată cât de gravă este această problemă. În asemenea condiții, migrația ilegală poate fi folosită din nou ca instrument de presiune asupra Spaniei și, mai larg, asupra Uniunii Europene.

Republica Moldova: instrumentalizarea sărăciei ca mijloc de ingerință electorală

În Republica Moldova, vulnerabilitatea economică a fost exploatată într-un alt mod: prin bani și rețele construite pentru a influența comportamentul electoral.

Strategia a fost asociată cu Ilan Șor, omul de afaceri moldovean stabilit la Moscova și condamnat pentru implicarea în frauda bancară din 2014. După tentativa de influențare a alegerilor prezidențiale din 2024, rețelele politice apropiate de Șor și grupate în Blocul „Victorie” au fost orientate spre alegerile parlamentare din 2025.

O parte importantă a strategiei a vizat oamenii cu venituri mici. Un exemplu mai vechi este rețeaua de magazine sociale „Merișor”, lansată încă în 2015 și prezentată drept o alternativă prin care produsele puteau fi cumpărate cu aproximativ 30% mai ieftin. Printre beneficiari se numărau pensionari cu pensii de aproximativ 100 de dolari pe lună și persoane cu venituri mici din mediul urban.

Rețeaua ar fi ajuns la aproximativ 130.000 de persoane. Raportat la numărul obișnuit de alegători, estimat la circa 1,5 milioane, aceasta reprezenta până la 10% din electorat. O rețea construită inițial în jurul unor beneficii economice putea fi astfel transformată într-un instrument politic.

În perioada de dinaintea alegerilor parlamentare din 2025, mecanismul a devenit mai sofisticat. Banii proveneau din Rusia și erau transferați către conturi ale cetățenilor moldoveni deschise la Promsvyazbank (PSB), bancă rusească aflată sub sancțiuni occidentale. Beneficiarii puteau accesa fondurile prin aplicația mobilă a băncii.

Potrivit poliției din Republica Moldova, aproximativ 40 de milioane de euro au fost transferate din Rusia către conturile unor cetățeni moldoveni în cele două luni dinaintea alegerilor.

Aplicația putea fi descărcată inclusiv prin intermediul canalelor de Telegram. Ulterior, autoritățile au spus că aplicația Taito era folosită pentru distribuirea banilor către rețeaua asociată lui Șor și pentru influențarea opțiunilor electorale.

Mecanismul nu se limita la ziua alegerilor. Persoanele implicate erau plătite și pentru activitatea pe rețelele sociale. Unele primeau aproximativ 160 de euro pe lună și erau instruite să producă materiale pentru Facebook și Instagram. În acest proces era folosită inclusiv inteligența artificială. Conținutul promova mesaje despre presupuse fraude electorale și despre o eventuală condiționare a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană de promovarea agendei LGBT.

Astfel, dificultățile economice au fost legate direct de mesajele politice manipulatoare. Pentru o persoană aflată într-o situație financiară dificilă, o plată lunară poate reprezenta un stimulent imediat, în timp ce efectele pe termen lung ale unei alegeri politice sunt mai greu de evaluat.

Problema este cu atât mai relevantă pentru Republica Moldova, unde aproximativ 35% din populație trăiește în sărăcie absolută. O economie fragilă, inflația și măsurile fiscale menite să reducă deficitul și să faciliteze obținerea unor împrumuturi externe pot alimenta nemulțumirea socială.

Concluzii

Sărăcia poate deveni una dintre vulnerabilitățile exploatate în războiul hibrid, inclusiv în operațiunile de influențare psihologică și cognitivă. Cu cât stagnarea economică și inflația se prelungesc, cu atât crește și riscul ca frustrările și dificultățile oamenilor să fie folosite în scopuri politice și strategice.

În UE și în vecinătatea sa, aceste vulnerabilități pot fi exploatate atât de Rusia, cât și de alți actori care urmăresc să influențeze societățile, să alimenteze nemulțumirea și să orienteze comportamentul oamenilor în direcția dorită.

Acesta este un rezumat. Găsiți materialul integral, semnat de expertul Denis Cenușa (pag. 32), precum și alte subiecte similare, în revista Security Nexus.

Security Nexus este o revistă trimestrială de analiză strategică și politici de securitate, lansată de Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare (PISA). Aceasta are ca misiune să ofere informații riguroase și analize strategice de înaltă calitate în domeniul securității și să stimuleze dezbateri informate, bazate pe date, expertiză și înțelegerea contextului strategic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre