Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Raportul privind Republica Moldova, aprobat de Parlamentul European. Eurodeputații cer accelerarea aderării la UE

08 Iul. 2026, 15:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Iul. 2026, 15:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Parlamentul European a aprobat, miercuri, raportul anual privind Republica Moldova și a cerut statelor membre ale Uniunii Europene să deschidă, fără întârziere, toate clusterele de negocieri pentru aderarea țării noastre la UE. Documentul a fost adoptat cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri.

În raport, eurodeputații salută progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare, în pofida provocărilor interne și a tentativelor de ingerință ale Federației Ruse. Totodată, aceștia solicită Consiliului UE să accelereze negocierile de aderare, respectând principiul evaluării pe bază de merit.

„Parlamentul European consideră că Republica Moldova este fruntașă în procesul de aderare și că trebuie să răsplătim aceste progrese prin accelerarea procesului de negociere”, a transmis eurodeputatul Siegfried Mureșan, care a anunțat că raportul include amendamente depuse de el și de alți colegi privind deschiderea tuturor clusterelor de negociere rămase.

Documentul mai subliniază că deschiderea negocierilor oficiale de aderare reprezintă o recunoaștere a reformelor implementate de Republica Moldova și precizează că procesul nu ar trebui blocat sau întârziat din cauza unor probleme bilaterale.

Eurodeputații apreciază progresele în reforma justiției și în combaterea corupției, evidențiate și de Comisia Europeană, dar insistă că autoritățile trebuie să continue diminuarea influenței oligarhilor în viața politică, economică și mediatică.

Raportul condamnă, de asemenea, încercările repetate ale Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova și de a influența procesele democratice. În acest context, Parlamentul European solicită Uniunii Europene și statelor membre să intensifice sprijinul financiar și tehnic pentru consolidarea rezilienței instituționale, securității cibernetice, mass-mediei independente și comunicării strategice.

În ceea ce privește economia și energia, eurodeputații salută integrarea tot mai profundă a Republicii Moldova în piața unică europeană și planurile autorităților de a elimina dependența de resursele nergetice rusești.

Raportul reafirmă și sprijinul Parlamentului European pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, solicitând Federației Ruse să își retragă toate trupele, echipamentele și munițiile din regiune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!