Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Reacția Chișinăului în legătură cu „noile măsuri abuzive” ale Tiraspolului în calea liberei circulații

05 Oct. 2023, 18:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
05 Oct. 2023, 18:18 // Economie //  Elena Putregai

În contextul informațiilor circulate în spațiul public privind intenția Tiraspolului de a introduce începând cu data de 01 ianuarie 2024 pretinse taxe în privința mijloacelor de transport ce depășesc masa totală de 18 tone și care nu sunt luate la evidență în regiune, Chișinăul informează despre mai multe acțiuni întreprinse.

„Prin canalul de dialog stabilit a fost sesizat reprezentantul politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Tiraspol, cu solicitarea de a renunța la această inițiativă ilegală care creează bariere artificiale în calea liberei circulații și de a conștientiza efectele răspunderii juridice de care sunt pasibili responsabilii de luarea unor asemenea decizii din regiune”, scrie într-un comunicat emis presei joi, 5 octombrie curent, de Biroul Politici Reintegrare.

Potrivit Biroului de la Chișinău, „această acțiune abuzivă e o continuare a șirului de provocări premeditat instituite de către Tiraspol și care solicită plăți ilicite conducătorilor de autovehicule cu înmatriculare în Republica Moldova ce traversează localitățile din regiune (pretinse taxe de vinietă, obligarea la dubla asigurare obligatorie de răspundere civilă auto etc.)”.

Situația dată a fost adusă la cunoștința autorităților naționale competente pentru a fi dispuse acțiunile legale ce se impun.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP, transmite Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenția sa de a interzice accesul minorilor la rețelele de socializare. Alte state membre iau în considerare și ele legislația pe această temă, iar Comisia dorește să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toți copiii din UE merită același nivel de siguranță online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecția copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiași termeni, de Parlamentul European și de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană dorește să evite o „fragmentare” a pieței unice a UE. „Dacă procedați astfel, ajungeți să aveți grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin ‘imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependența de ecrane, hărțuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentație, ca să nu mai vorbim de hărțuirea sexuală: minorii sunt expuși la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică crește din toate părțile pentru o mai bună protejare a copiilor și adolescenților din UE, iar inițiativele se înmulțesc la nivel național.

În Franța, legea care interzice rețelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanță, Consiliul Constituțional, în numele libertății de exprimare.

Președintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de înghețarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie și de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!