Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Reacția întârziată a Platformei DA privind dizolvarea Parlamentului. Ce spune Năstase despre anticipate

29 Apr. 2021, 11:19
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Apr. 2021, 11:19 // Politica //  Realitatea.md

Platforma DA susține este pregătită de alegeri parlamentare anticipate, după ce președinta țării, Maia Sandu a dizolvat Parlamentul, rezultat a anulării stării de urgență de către Curtea Constituțională. Reacția Platformei DA s-a lăsat așteptată, fiind expusă abia astăzi de către președintele acesteia, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la altă temă.

Întrebat dacă formațiunea va merge în alegeri în bloc cu alte partide sau nu, Andrei Năstase a spus că Platforma DA „rămâne deschisă pentru discuții cu toate forțele pro-europene”. Unii reprezentanți PAS declarau anterior că, în cadrul alegerilor anticipate, formațiunea nu va mai forma vreun bloc cu vreun partid, așa cum a făcut-o la alegerile parlamentare ordinare din anul 2019 și va merge separat la scrutin.

„Rămâne la discreția președintelui să decidă asupra acestei zile când vor avea loc alegerile parlamentare anticipate. Iar hotărârea Curții Constituționale nu e susceptibilă de a fi contestată. Noi suntem pregătiți de alegeri anticipate. Unicul regret e că atât cât s-a făcut acest joc politic nu au fost rezolvate problemele oamenilor” a declarat Andrei Năstase.

Amintim că, ieri, după ce Curtea Constituțională a anulat hotărârea Parlamentului, prin care a fost instaurată starea de urgență până la fârșitul lunii mai, președinta țării, Maia Sandu a semnat decretul de dizolvarea a Parlamentului și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate pentru 11 iulie.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!