Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Reuters: Sancțiunile SUA pentru otrăvirea Navalnîi ar putea fi anunțate astăzi

02 Mart. 2021, 09:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2021, 09:57 // În Lume //  Realitatea.md

Statele Unite ale Americii vor înainta săptămâna aceasta primele sancțiuni în adresa Rusiei pentru otrăvirea și condamnarea pricipalului critic de la Kremlin, Alexei Navalnîi. Decizia președintelui Joe Biden de a impune sancțiuni pentru otrăvirea lui Navalnîi reflectă o atitudine mai dură decât cea luată de predecesorul său, Donald Trump, care a lăsat incidentul din august, anul trecut, să treacă fără nicio reacție din parte SUA.

Sursele anonime declară că administrația Biden a planificat, de asemenea, să acționeze în conformitate cu „Legea din 1991 privind controlul și eliminarea războiului armelor chimice și biologice din SUA”, care oferă un set de măsuri punitive. Unele persoane vor fi vizate în sancțiunile care urmează să fie anunțate încă de marți, dar nu se cunoaște cu exactitate care vor fi aceste persoane și ce alte măsuri se vor lua.

O a treia sursă a declarat că acțiunea SUA ar putea fi coordonată cu sancțiunile pe care Uniunea Europeană le-ar putea aplica astăzi.

Miniștrii de externe ai UE au convenit, pe 22 februarie, să impună sancțiuni pentru patru înalți oficiali ruși apropiați președintelui Vladimir Putin, într-un răspuns în principal simbolic la sentința lui Navalnîi. Se așteaptă ca Uniunea Europeană să le aprobe oficial în prima jumătate a lunii martie.

În cazul lui Navalnîi, Trump, al cărui mandat s-a încheiat în ianuarie, nu a făcut nimic pentru a pedepsi Rusia. Experții de top ai ONU în domeniul drepturilor omului au declarat luni că Moscova este de vină pentru încercarea de a-l ucide pe Navalnîi ca parte a atacurilor împotriva criticilor regimului de la Kremlin.

Realitatea.md amintește că după tratamentul medical din Germania, Navalny, în vârstă de 44 de ani, s-a întors în Rusia în luna ianuarie. El a fost însă arestat și ulterior condamnat la mai mult de 2 ani de închisoare.

Luna trecută, Biden a numit închisoarea lui Navalny ca fiind „motivată politic” și a cerut eliberarea imediată a acestuia. El a promis o nouă abordare dură față de Moscova, spunând că Statele Unite nu vor mai putea fi „desconsiderate” în fața acțiunilor agresive ale Rusiei.

Washington și Moscova nu sunt de acord cu privire la o gamă largă de probleme pe lângă Navalnîi, cum ar fi ambițiile militare ale Rusiei în Ucraina și Georgia, precum și un atac cibernetic asupra agențiilor guvernamentale americane executat anul trecut, pe care Washingtonul îl atribuie Rusiei.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:20 // Slider //  Valentina Buza

La 8 noiembrie 2026, Republica Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol – World Wine Tourism Day 2026, prin activități dedicate promovării vinului, turismului, gastronomiei, patrimoniului și destinațiilor locale.

Inițiativa ZMTVV2026 – Moldova, coordonată de Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova – APIT, urmărește să transforme această zi într-o platformă națională de promovare a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană autentică, sustenabilă și competitivă.

Programul profesional central va avea loc la Castel Mimi și Vinăria Asconi, reunind reprezentanți ai autorităților publice, industriei turismului și sectorului vitivinicol, mediului academic, organizațiilor profesionale și partenerilor internaționali.

În paralel, APIT lansează un apel național către vinării, operatori turistici, pensiuni, restaurante, ghizi, organizații profesionale, structuri de dezvoltare locală și ceilalți actori din turism, vin și gastronomie să organizeze propriile activități și să invite publicul să descopere Moldova vitivinicolă pe 8 noiembrie.

De la vinărie la destinație turistică

ZMTVV2026 promovează o abordare în care turismul vitivinicol înseamnă mai mult decât vizitarea unei crame și degustarea vinului.

Vinul poate deveni nucleul unei experiențe turistice complexe, care conectează gastronomia, patrimoniul cultural, cazarea, ghidajul, transportul, producătorii locali, comunitățile rurale și experiențele autentice ale destinației.

Obiectivul este dezvoltarea unor produse turistice integrate, atractive și comercializabile atât pentru piața internă, cât și pentru vizitatorii internaționali.

„Turismul vitivinicol trebuie să însemne mai mult decât o degustare la vinărie. Trebuie să conecteze vinul cu destinația, gastronomia, patrimoniul, comunitățile locale și industria turismului. Obiectivul este ca Moldova să transforme aceste resurse într-un produs turistic competitiv și vandabil internațional”, declară Sergiu Manea, Președintele APIT și Coordonatorul Platformei Naționale pentru Turism.

Green & Ecological Wine Tourism

Una dintre componentele centrale ale programului profesional va fi masa rotundă: „Green & Ecological Wine Tourism: From Sustainability to Competitive Tourism Products”

  • Castel Mimi
  • 8 noiembrie 2026
  • 11:00–11:45

Dialogul va aborda dezvoltarea turismului verde și sustenabil, cooperarea dintre industria vinului și industria turismului, integrarea vinăriilor în produse turistice, rolul comunităților locale și creșterea competitivității destinației Moldova.

Programul de la Castel Mimi și Vinăria Asconi reprezintă componenta profesională centrală a ZMTVV2026.

Apel către vinării și industria turismului

APIT încurajează vinăriile și organizațiile din toate regiunile Republicii Moldova să marcheze 8 noiembrie prin propriile programe
destinate publicului:

• tururi și vizite speciale la vinării;
• degustări și experiențe gastronomice;
• zile ale porților deschise;
• excursii și trasee vitivinicole;
• programe culturale și experiențe locale;
• oferte și pachete turistice speciale;
• colaborări între vinării, pensiuni, restaurante, ghizi și agenții de turism.

Vinăriile și organizațiile participante sunt încurajate să promoveze activ aceste programe și să invite cât mai mulți locuitori ai Republicii Moldova, turiști și vizitatori străini să participe la activitățile organizate pe 8 noiembrie.

APIT și Platforma Națională pentru Turism – PNT vor contribui la promovarea inițiativelor comunicate de participanți, reunindu-le sub identitatea comună ZMTVV2026 – Moldova.

Organizațiile care pregătesc activități pentru această zi sunt invitate să transmită APIT informațiile privind programul, locația, condițiile de participare și modalitatea de rezervare la adresa office@apit.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

8 noiembrie – descoperim Moldova prin vin

Obiectivul ZMTVV2026 este ca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol să fie vizibilă în cât mai multe localități și regiuni ale Republicii Moldova, iar publicul să poată alege dintre multiple experiențe și destinații.

Pe 8 noiembrie, descoperim Moldova prin vin, gastronomie, patrimoniu și experiențe autentice.

Prin mobilizarea comună a industriei vinului și a industriei turismului, această zi poate deveni o sărbătoare națională a turismului vitivinicol și un instrument de promovare a Republicii Moldova pe piața internă și internațională.

APIT a inițiat marcarea la nivel național a Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol în Republica Moldova în 2021, iar ediția din 2026 continuă dezvoltarea dimensiunii profesionale și naționale a inițiativei.