Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Rușii gătesc „arma” secolului XXI-dezinformarea. Aduc oameni din Crimeea la un miting de susținere a rușilor în Herson

04 Mart. 2022, 13:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2022, 13:25 // În Lume //  Realitatea.md

Federația Rusă ar pregăti o manifestație în orașul ucrainean Herson, ocupat de militarii ruși cu cetățeni aduși din Crimeea pentru a demonstra „susținerea și recunoștința” față de autoritățile rusă că au preluat controlul asupra localității. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi, 4 martie de către Ministerul Apărării al Ucrainei, care susține că deja s-au început pregătirile pentru această acțiune, care va fi ulterior transmisă la televiziunile de propagandă rusești, precum că, „ucrainenii salută venirea trupelor ruse în Ucraina”.

Ministerul Apărării al Ucrainei afirmă că rușii planifică să aducă în Herson în jur de 80 de mii de locuitori din Crimeea, iar o bună parte din ei deja i-a cazat într-un hotel din zonă.

„Invadatorii ruși caută noi modalități de dezinformare a ucrainenilor și de justificare a acțiunilor lor de invazie cel puțin în fața propriei populații. Pentru asta sunt aduși în Herson oameni din Crimeea, care trebuie să meargă la mitingul înscenat. Potrivit aproximativ 60-80 de persoane din Crimeea s-au stabilit deja în hotelul Fregat. Probabil că în cursul zilei de azi, ei sub masca localnicilor vor ieși la o acțiune provocatoare în piața centrală – cu steaguri rusești și „necunoștință față de salvatorul rus”, se arată în anunțul Ministerului Apărării.

Instituția de forță a Ucrainei mai precizează că, această înscenare este făcută pentru mass media rusă, ca să demonstreze cetățenilor din Federația Rusă că „sunt așteptați cu brațele deschise de către ucraineni și susțin acțiunile lor”.

În acest context, Serviciul de securitate ucrainean (SBU) avertizează că, „astfel de mitinguri nu au nicio legătură cu atitudinile reale ale cetățenilor ucraineni din Herson și alte așezări, dar fac parte din războiul informațional, încununat cu falsuri și dezinformări de către Federația Rusă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.