Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Schimbări la vârful Meta, înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă. Cine va fi președintele afacerilor globale?

05 Ian. 2025, 16:44
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
05 Ian. 2025, 16:44 // Sci-tech //  Elena Putregai

Fostul vicepremier britanic Nick Clegg a anunțat că demisionează din funcția de președinte al afacerilor globale la gigantul social media Meta, după aproape 7 ani, informează BBC. Clegg va fi înlocuit de actualul său adjunct și republican Joel Kaplan, care a fost anterior șef adjunct de personal la Casa Albă, în timpul administrației președintelui George W. Bush și este cunoscut pentru gestionarea relațiilor companiei cu republicanii.

Nick Clegg a precizat că va petrece „câteva luni predând frâiele” și reprezentând Facebook la întâlniri internaționale înainte de a trece la „noi aventuri”. Demisia vine cu doar câteva săptămâni înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă.

Președintele ales a acuzat în repetate rânduri Meta și alte platforme de cenzură și de reducerea la tăcere a discursului conservator. Relația lui Trump cu Zuckerberg au fost foarte tensionate, după ce Facebook și Instagram au suspendat conturile fostului președinte timp de doi ani pentru că i-ar fi încurajat pe cei implicați în violențele la Capitoliu de pe 6 ianuarie.

Recent, Trump l-a amenințat pe Zuckerberg că îl va trimite la închisoare dacă se amestecă în alegerile din 2024 și chiar a numit Facebook „dușman al poporului”, în luna martie.

Cu toate acestea, problemele dintre cei doi par să se risipească, ei întâlnindu-se la proprietatea lui Trump din Florida din Mar-a-Lago după alegerile din SUA. Zuckerberg l-a felicitat și pentru victoria sa și a donat 1 milion de dolari unui fond de inaugurare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!