Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Se dizolvă Consiliul Biblioteconomic Național. Ministerul Culturii anunță ce se va întâmpla după

04 Apr. 2023, 11:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
04 Apr. 2023, 11:26 // Actualitate //  Victoria Laur

Consiliul Biblioteconomic Național va fi dizolvat. Organizația reorganizată urmează să devină organ consultativ pe lângă Ministerul Culturii.

Instituția va contribui la elaborarea actelor de reglementare în domeniu, la asigurarea unității naționale în activitatea bibliotecilor, la coordonarea şi cooperarea activității bibliotecilor din sistemul naţional, conform Executivului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dizolvarea s-a dispus, deoarece instituția nu poate fi reorganizată decât astfel. Așadar, după decizia de marți a Executivului, Consiliul Biblioteconomic Național va avea o nouă componență care, în termen de 10 zile lucrătoare, va prezenta spre aprobare un regulament de organizare şi funcționare.

Documentul va stabili structura, atribuţiile şi competențele organului consultativ. Consiliul își va desfășura activitatea în baza Legii cu privire la biblioteci.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:55 // Slider //  Victoria Laur

Mai mulți parlamentari și membri ai Guvernului Germaniei au primit avertizări telefoanele lor puteau fi spionate. Apple le-a transmis avertismentul.

Autoritățile germane le-au recomandat oficialilor să considere dispozitivele potențial compromise, deși nu se știe dacă atacurile au avut succes, scrie digi24.com. Deocamdată, numărul persoanelor vizate și identitatea celor aflați în spatele atacurilor rămân necunoscute.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul german al Digitalizării, Karsten Wildberger, a confirmat că membri ai Bundestagului și ai Guvernului federal au primit avertizări din partea Apple potrivit cărora iPhone-urile lor puteau fi vizate de atac. Mesajele au început să vină pe 29 octombrie și menționau că pentru acțiuni ar fi folosit un program de tip „mercenary spyware”.

Apple trimite notificări privind amenințările atunci când consideră că un utilizator a fost vizat de programele de spionaj. Mesajele apar pe ecranul de blocare al telefoanelor, în setările dispozitivului și sunt expediate pe e-mail.

Programele de spionaj de acest tip le pot permite atacatorilor să acceseze mesajele, inclusiv pe cele trimise prin aplicații care folosesc criptarea, precum și apelurile, contactele, calendarele și datele de localizare. De asemenea, ele pot activa microfonul și camera telefonului.