Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

Seară dedicată Republicii Moldova, la Palatul Elisabeta: S-a dorit reiterarea puternicelor legături

17 Mai 2023, 16:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Mai 2023, 16:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Custodele Coroanei, Margareta, va găzdui joi o seară dedicată Republicii Moldova. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 18,00, la Palatul Elisabeta.

Recepția are loc în contextul războiului din Ucraina. Astfel, familia regală a României vrea să reitereze sprijinul pentru „țara soră”, informează Agerpres, cu referire la Casa Regală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În contextul războiului din Ucraina, s-a dorit reiterarea puternicelor legături dintre România şi Republica Moldova, dar şi a susţinerii inechivoce a Casei Regale a României pentru aceasta. Astfel, anualul Garden Party s-a transformat într-o seară dedicată țarii surori”,  transmite biroul de presă al Majestăţii.

Printre invitați se numără reprezentanți ai comunităților rurale şi urbane, membri ai Guvernului Republicii Moldova, demnitari ai statului român, autorități locale, personalități ale societății civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanți ai Armatei României și Republicii Moldova, ai Bisericii şi membri ai Corpurilor Diplomatice acreditate la Chişinău şi Bucureşti.
„Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
03 Sept. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Sept. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile de achiziție au fost organizate în condiții de transparență și că, în perioada 2024–2025, mai multe licitații au eșuat din cauza lipsei participanților sau a neîndeplinirii condițiilor de calificare.

Potrivit INP, în 2022, în perioada fostei conduceri a instituției, au fost achiziționate 100 de echipamente de monitorizare electronică de tip „biblok”, formate din brățară și stație. Valoarea contractului a fost de 620 de mii de lei, fără TVA, iar furnizorul indicat de instituție este FPC Infoexpress SRL.

Ulterior, în 2024 și 2025, instituția a încercat în repetate rânduri să cumpere echipamente noi, însă procedurile nu s-au finalizat cu succes.

În 2024 au fost organizate trei proceduri de achiziție. La acestea au participat, în diferite combinații, companiile DALU-MOL SRL și FPC INFOEXPRESS SRL. Toate procedurile au fost anulate după ce ofertanții nu au îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în documentație.

Situația a continuat și în 2025. INP a lansat alte trei proceduri. Una dintre acestea, la care a participat DALU-MOL SRL, a fost anulată deoarece compania nu a îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în specificația tehnică. Celelalte două proceduri nu au avut loc din cauza lipsei participanților.

Instituția susține că, pe parcursul anului 2025, a încercat să atragă și companii străine pentru a participa la licitații. Potrivit INP, au fost contactate peste 20 de companii, însă acestea au refuzat să participe. Solicitări au fost transmise inclusiv către mai multe ambasade, Consiliul Europei, GIZ și UNICEF Moldova, pentru sprijin în achiziționarea sau donarea echipamentelor.

În 2026, INP a organizat două noi proceduri. Prima a fost anulată după ce certificatul de conformitate prezentat de ofertant expirase. La cea de-a doua procedură a participat FPC INFOEXPRESS SRL, iar aceasta s-a încheiat cu achiziționarea a 200 de echipamente de tip „biblok”, în valoare de 1,612 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost înregistrat la Trezoreria de Stat pe 7 august 2026.

INP precizează că, până la achiziția noilor echipamente, pentru a menține sistemul de monitorizare funcțional, instituția a reparat dispozitivele existente, cumpărate în anii 2021 și 2022.

În prezent, în sistem sunt funcționale 327 de echipamente de monitorizare electronică, în timp ce sunt monitorizate 355 de persoane. Dintre acestea, 192 sunt agresori familiali. INP explică diferența prin faptul că unele persoane se află peste hotare, au măsura suspendată sau unele echipamente sunt temporar defecte și se află în reparație.

Inspectoratul Național de Probațiune mai afirmă că toate procedurile de achiziții publice sunt desfășurate cu respectarea legislației, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru operatorii economici.

Instituția subliniază că informațiile despre achizițiile sale publice, începând cu anul 2024, sunt disponibile pe platforma oficială achizitii.md.

Brățara care nu a salvat viața femeii din Măgdăcești și achizițiile controversate de la INP