Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Ședință comună între societatea civilă și Ministerul Apărării. Subiectul discuției – Armata Națională

30 Iun. 2022, 15:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2022, 15:56 // Societate //  Realitatea.md

Particularitățile neutralității Republicii Moldova în raport cu aspectele politicii de apărare și planificare a apărării, a fost subiectul principal de discuție între reprezentanții Ministerului Apărării și Platformei societății civile în sectorul de securitate din Moldova, care s-au întrunit într-o nouă ședință, organizată la Agenția pentru Știință și Memorie Militară.

Totodată, au fost trecute în revistă progresele în realizarea proiectelor dezvoltate în cooperare cu Uniunea Europeană, Alianța Nord-Atlantică și partenerii bilaterali. În același context, au fost analizate ultimele decizii adoptate cu referire la Republica Moldova în cadrul Summit-ului UE de la Bruxelles și Summit-ului NATO de la Madrid.

Așadar, în debutul evenimentului, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a reafirmat rolul important al societății civile într-un stat democratic, specificând contribuția semnificativă a reprezentaților ONG-urilor de profil din țară la dezvoltarea și avansarea culturii de securitate.

„Colaborarea dintre instituțiile statului și societatea civilă devine și mai importantă, pentru că avem același obiectiv pe care doar în comun putem să-l atingem. În acest sens, sperăm să beneficiem de mai multă expertiză, mai multe inițiative și proiecte care să contribuie la asigurarea rezilienței, redresarea și reformarea țării. Mizăm și în continuare pe deschidere și implicare în discuție și, în special, pe examinarea posibilităților de a contribui la procesul de avansare a reformei în sector și de consolidare a culturii de securitate în societate”, a specificat ministrul Nosatîi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același context, Anatolie Nosatîi a exprimat gratitudine membrilor Platformei pentru implicare, în special pentru sprijinul oferit la combaterea știrilor false, precum și reacția (feedback) la mesajele strategice ale Ministerului Apărării.

La activitate au participat specialiști din cadrul: Centrului pentru Studii de Securitate și Managementul Crizelor, Institutului de Politici Publice,  CID NATO, GISA Group, Asociației Promo-LEX, Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, Universității de Stat din Moldova, Universității Libere Internaționale din Moldova, Universității Tehnice din Moldova, Institutului European de Studii Politice, I4Peace, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Universității de Studii Europene din Moldova, Bibliotecii Științifice USARB, Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, Ministerului Apărării și Agenției pentru Știință și Memorie Militară.

De menționat că, evenimentul public a avut drept scop informarea organizațiilor de profil despre realizările Ministerului Apărării în contextul implementării proiectelor dezvoltate în cooperare cu partenerii internaționali, precum și abordarea documentelor de politici ale sectorului de apărare (Strategiei Naționale de Apărare și Strategiei Militare) în mediul societății civile.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:05 // Slider //  Ana Panaguța

Circa 50.000 de angajați din sectorul public din Republica Moldova primesc în prezent salariul minim pe economie, de 6.300 de lei. Aceștia activează în domenii precum educația timpurie, administrația publică locală, sănătatea, poliția și cultura. Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, angajații cu venituri mici vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale în procente, începând de anul viitor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Ministra a mai precizat că, pe lângă cei circa 50.000 de angajați care primesc salariul minim de 6.300 de lei, mulți alți angajați din sectorul public au salarii lunare mai mici de 15.000 de lei.

„Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Aici vorbim de circa 50.000 de oameni care au un salariu minim pe economie, de 6.300 de lei”, a declarat Victoria Belous.

Potrivit acesteia, majorările salariale vor varia în funcție de categoria profesională. Un asistent social ar putea primi cu aproximativ 2.000 de lei mai mult, în timp ce pentru un soldat este prevăzută o creștere de aproximativ 2.400 de lei, iar pentru un polițist – de circa 2.600 de lei.

Belous a menționat că și alte categorii de angajați, inclusiv bucătarii și lucrătorii din domeniul asistenței sociale, vor beneficia de majorări semnificative, care, în unele cazuri, vor depăși 20%.

„Această creștere mare în procent o vor avea persoanele cu salarii foarte mici”, a explicat ministra.

În cadrul aceleiași discuții, Victoria Belous a vorbit și despre majorările salariilor persoanelor aflate în cele mai înalte funcții în stat. Referindu-se la salariul președintei Republicii Moldova, ministra a precizat că proiectul de lege prevede creșterea acestuia de la aproximativ 22.300 de lei brut la 55.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!