Agenția Națională Transport Auto (ANTA) are un nou director. Este vorba despre Andrei Sîngereanu care a fost prezentat instituției de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în această dimineață.
Într-un mesaj pe Facebook, Spînu scrie că a avut un mesaj atât pentru Sîngereanu, cât și pentru întreaga echipă.
„I-am urat succes în activitatea profesională și i-am asigurat tot sprijinul ministerului în buna funcționarea a acestei structuri, care are multe restanțe la capitolul corupție. Am mulțumit colectivului, celor care vor dori să colaboreze în spiritul corectitudinii și respectului și le-am accentuat că începând de „astăzi” să întrerupem practicile vicioase mai vechi, ca de altfel, vom lua măsuri mai drastice”, a scris Spînu.
La rândul său, Andrei Sîngereanu a spus că cunoaște despre problemele cu care se confruntă, atât operatorii de transport, cât și colaboratorii ANTA în activitatea profesională și în scurt timp vor fi întreprinse un șir de acțiuni pentru ameliorarea situației.
Andrei Sîngereanu are o vastă experiență în certificare, verificare și inspecție tehnică a autovehiculelor. Acesta a fost expert-tehnic consultant în domeniul ITP, CEMT, ADR, INTERBUS la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În perioada 2009-2013 a fost șef adjunct, șef sector calibrare și verificare tahografe și limitatoare de viteză.
Amintim că anterior, această funcție a fost deținută de Igor Guja.


