Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reacționat la acuzațiile Tiraspolului, după ce a fost învinuit că ar fi pregătit atentatul contra liderilor separatiști. Responsabilii spun că informațiile sunt difuzate, de fapt, de Mosocova.
Ofițerii notează că declarațiile sunt „provocare orchestrată de Kremlin”. Potrivit lor, Moscova ar încerca astfel să destabilizeze situația în zona separatistă, pe care o controlează.
„Serviciul de Securitate al Ucrainei vă îndeamnă să nu luați în serios prostiile, a căror răspândire arată un obiectiv clar al Rusiei de a destabiliza situația din teritoriul care este efectiv ocupat și aflat sub controlul său, acuzând țara noastră de acest lucru. Minciunile și provocările sunt una dintre armele folosite de Federația Rusă. Dar astăzi întreaga lume vede adevărata față a țării agresoare și nu crede declarațiile nici ale Rusiei, nici ale sateliților săi”, transmite SBU.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Joi dimineața, autoritățile separatiste au anunțat că ar fi dejucat un atac contra liderilor din regiune. Ei bănuiesc un bărbat originar din regiune, dr stabilit de 12 ani la Odesa, că ar fi fost responsabil de punerea în aplicare a planului, la comanda SBU.
În timp ce Tiraspolul a anunțat că vrea explicații de la Kiev și a declarat că se va adresa la Consiliul de Securitate al ONU, Biroul de Reintegrare de la Chișinău a notat că autoritățile constituționale investighează cazul.

