Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Spirite încinse între Avocatele Poporului: Bănărescu o acuză pe Moloșag că ar fi denigrat imaginea instituției

03 Dec. 2021, 05:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Dec. 2021, 05:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Spiritele s-au încins între Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu, și Avocata Poporului în demisie, Natalia Moloșag, informează Realitatea.md. Cele două apărătoare s-au acuzat reciproc în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Maia Bănărescu a acuzat-o pe Moloșag de faptul că a adus prejudicii imaginii Oficiului Avocatului Poporului și că a denigrat colectivul. De cealaltă parte, Natalia Moloșag a acuzat-o pe Bănărescu și pe echipa din cadrul Oficiului Ombudsmanului, că ar fi sabotat-o fiind deranjați de un audit pe care l-a inițiat Moloșag în privința gestionării patrimoniului Oficiului.

Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului spune că Moloșag, în cadrul conferinței de presă, în loc să răspundă acuzațiilor care i s-au adus, ar fi încercat să schimbe focusarea prin denigrarea colectivului.

„Dar această instituție are o memorie instituțională, are o poziție, iar în timp a devenit o instituție credibilă inclusiv pe plan internațional. Ce ați făcut dumneavoastră pe data de 1 decembrie, ne-ați denigrat complet. Vreau să vă spun că partenerii noștri externi au refuzat și refuză să mai colaboreze cu noi”, a declarat Maia Bănărescu.

De asemenea, apărătoarea drepturilor copilului spune că Natalia Moloșag ar fi comunicat deficitar cu angajații Oficiului și că acest lucru a dus la lipsă de încredere și înțelegere între părți.

„Doamna Moloșag nu a avut nicio ședintă cu colectivul în care să vorbească despre priorități sau să vorbească despre ce se așteaptă în continuare. Colegii vorbeau că: de fiecare dată când întrebau ceva – primeau răspunsul că vor afla, atunci când li se va comunica. Această lipsă de comunicare și lipsă de informare trezește întotdeauna niște suspiciuni”, mai spune Bănărescu.

De cealaltă parte, Natalia Moloșag a respins acuzațiile și a afirmat că de fapt sabotajul față de noua Avocată a Poporului ar fi pornit după ce Moloșag a inițiat o inventariere a bunurilor instituționale.

„Reacția mea a venit referitor la informațiile, care au fost plasate în spațiul public. Acestea au fost plasate cu rea intenție, la insistența persoanelor care au demisionat din Oficiul Avocatului Poporului, pentru faptul că eu le-am cerut să se supună comisiei de inventariere și să prezintă informații pentru a stabili dacă a fost gestionat corect patrimoniul sau bugetul instituției”, a declarat Natalia Moloșag.

Realitatea.md menționează că Natalia Moloșag și-a depus cererea de demisie, după ce în spațiul public s-a iscat un scandal legat de aflarea unei persoane terțe în Oficiul Avocatului Poporului. Este vorba despre Dumitru Godorog, care a fost condamnat pentru proxenetism, și care nefiind angajat oficial în cadrul instituției participa la întrunirile de rang înalt, s-a deplasat în penitenciar alături de Natalia Moloșag. Avocata susține că Dumitru era asistentul ei și că avea semnat cu el un contract de prestare servicii.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
19 Sept. 2026, 18:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
19 Sept. 2026, 18:55 // Slider //  Valentina Buza

Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Etno Fest Taraclia, un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și diversității comunităților etnice din Republica Moldova.

Premierul a vorbit despre importanța unității și a respectului reciproc într-o perioadă în care războiul din apropierea țării și propaganda încearcă să accentueze diferențele dintre oameni și comunități.

„Trăim într-o perioadă complicată. Tocmai de aceea este important să ne amintim un lucru simplu: Moldova este puternică atunci când știm să trăim împreună. În limbi diferite. Cu tradiții diferite, cu istorii de familie diferite, dar în pace, cu respect unii față de alții și cu sentimentul că aceasta este țara noastră comună”, a menționat Prim-ministrul Vasile Tofan.

Șeful Executivului a remarcat că istoria raionului Taraclia reflectă modul în care s-a format Republica Moldova – generație după generație, cultură după cultură. Premierul a apreciat contribuția comunității bulgare la dezvoltarea țării și rolul acesteia de punte între Republica Moldova și Bulgaria. Totodată, Premierul a subliniat importanța păstrării limbii și identității culturale a fiecărei comunități.

„Vreau ca bulgarii din Moldova să vorbească bulgara, găgăuzii să păstreze limba găgăuză, ucrainenii să păstreze limba ucraineană – ca fiecare comunitate să transmită copiilor limba părinților și bunicilor săi. Faptul că știm încă o limbă și încă o cultură nu ne face mai puțin moldoveni, ci face Moldova mai bogată”, a subliniat Premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prim-ministrul a vizitat târgul meșteșugarilor și al producătorilor locali, a discutat cu participanții și a cunoscut produsele și tradițiile prezentate în cadrul festivalului.

Etno Fest Taraclia este organizat de peste două decenii și promovează tradițiile, meșteșugurile, gastronomia și dialogul intercultural. Ediția din acest an este una jubiliară și a fost inclusă pentru prima dată în Agenda cultural-turistică „Pomul Vieții” 2026.