Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Starea de urgență – contestată la Curtea Constituțională! Batrîncea: Orice abuz va fi acoperit de situația excepțională

21 Ian. 2022, 11:48
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Realitatea.md
21 Ian. 2022, 11:48 // Uncategorized //  Realitatea.md

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova contestă la Curtea Constituțională instituirea stării de urgență, aprobată ieri cu voturile deputaților PAS. Opoziția parlamentară califică drept un abuz introducerea stării de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit deputaților PSRM-PCRM, sub paravanul stării de urgență, guvernarea ar aplica cenzura în raport cu instituțiile media și ar împiedica organizarea protestelor.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, spune că decizia privind instituirea stării de urgență este nejustificată în condițiile în care Moldovagaz deja a transferat plățile către Gazprom, epuizând astfel riscul sistării livrării gazelor naturale. Potrivit lui Batrîncea, oferirea tuturor competențelor instituționale către Comisia pentru Situații Excepționale este inexplicabilă, în condițiile în care PAS deține toată puterea în stat.

„Legal, instituțional, ei au la dispoziție toate pârghiile necesare. Au votat bugetul, politica bugetar-fiscală, au Guvern, ministere. Apropo, numărul ministerelor a fost majorat. Au Parlamentul, Președinția. Pentru ce este nevoie de situație excepțională? Juridic, introducerea acestei stări excepționale nu are nicio acoperire”, a spus Vlad Batrîncea.

Opoziția parlamentară spune că miza instituirii stării de urgență este de a bloca orice tentative de protest ale cetățenilor, în condițiile unei situații pandemice alarmante și a unor facturi majorate la gazele naturale.

„În proiectul instituirii stării de urgență găsim că pe o perioadă de 60 de zile, mass-media din Republica Moldova va fi cenzurată de SIS. În perioada excepțională vor fi măsuri restrictive, inclusiv, a protestelor. În perioada excepțională, cu derogare de la lege, vor putea aproba orice decizii, fără Parlamentul Republicii Moldova. În perioada excepțională pot face orice, orice abuz va fi acoperit de situația excepțională”, mai spune Batrîncea.

Deputații PSRM-PCRM contestă la Curtea Constituțională instituirea stării de urgență și organizarea ședinței extraordinare de astăzi a Parlamentului, însă se arată sceptici în privința imparțialității Înaltei Instanțe.

„Mergem la Curtea Constituțională ca să stabilim aceste încălcări ale legii și Constituției. Nu suntem prea optimiști în raport cu acel nucleu de partid, care astăzi este la Curtea Constituțională. Însă dacă trebuie să ajungă situația la absurd, să ajungă. Mergem la Curtea Constituțională și atacăm acele ilegalități pe care le-am urmărit cu toții la ședința de astăzi și de ieri”, a menționat Vlad Batrîncea.

Potrivit legii, pe perioada stării de urgență, are loc dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și a altor resurse energetice. De asemenea, are loc instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate și alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate. În plus, pe perioada stării de urgență are loc coordonarea activității instituțiilor media.

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.