Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

Starmer avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030: Trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţi

05 Iun. 2026, 22:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
05 Iun. 2026, 22:09 // În Lume //  Ana Panaguța

Rusia ar putea ataca NATO „până în 2030”, a avertizat vineri, 5 iunie curent, premierul britanic, Keir Starmer, dând asigurări în legătură cu determinarea Regatului Unit de a-şi dezvolta capacităţile militare pentru a fi pregătită pentru o astfel de situaţie, relatează antena3.ro. „Nu este o exagerare să spunem că trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre”, a subliniat Keir Starmer în cadrul declaraţiilor.

Avertismentul lui Keir Starmer vine la scurt timp după ce s-a aflat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat azi că „a aruncat o privire” pe scrisoarea trimisă joi de Volodimir Zelenski, în care liderul ucrainean îi solicita o întâlnire între patru ochi și încheierea războiului din Ucraina. Putin a replicat că războiul va continua până la îndeplinirea obiectivelor militare ale Rusiei și că „nu vede vreun motiv” pentru o întrevedere cu Zelenski.

„Conform evaluării serviciilor noastre de informaţii, precum şi a altor ţări NATO, ar putea exista un atac al Rusiei împotriva NATO până în 2030”, a declarat prim-ministrul laburist, la sediul unei companii de apărare din Wiltshire.

„Nu este o exagerare să spunem că trăim în cea mai periculoasă şi incertă perioadă a vieţii noastre”, a declarat Keir Starmer, adăugând că este „responsabilitatea” guvernului său „să fie pregătit”.

Acest avertisment este similar cu cel al secretarului general al NATO, Mark Rutte, care a declarat în decembrie că Rusia „ar putea fi gata să folosească forţa militară împotriva NATO în termen de cinci ani”.

Regatul Unit s-a angajat să îşi mărească cheltuielile militare în următorii ani. În acest sens, premierul Starmer a anunţat că guvernul va publica planul său de investiţii în apărare „înainte de summitul NATO”, programat pentru începutul lunii iulie.

Planul, care urma să fie dezvăluit în toamna anului 2025, a fost amânat din cauza constrângerilor bugetare exacerbate de consecinţele economice ale războiului din Orientul Mijlociu.

Mai mulţi oficiali militari de rang înalt sau foşti oficiali ai armatei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la această întârziere, argumentând că transmite un mesaj greşit industriei britanice de apărare şi aliaţilor britanici din cadrul NATO.

Vineri, şeful Statului Major al armatei britanice, Richard Knighton, a avertizat că Regatul Unit trebuie să cheltuiască mai mult şi mai rapid pentru apărare. Rusia analizează, provoacă şi testează apărarea noastră, a insistat el.

„Trebuie să fim pregătiţi pentru potenţiale conflicte mai ample şi de mai lungă durată, precum cel pe care îl vedem în Ucraina”, a adăugat el, pledând în special pentru creşterea investiţiilor în drone şi alte sisteme autonome.

Regatul Unit s-a angajat să îşi majoreze cheltuielile militare la 2,5% din PIB până în 2027, o creştere care include serviciile de informaţii, şi până la 3% din PIB după 2029.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
04 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner sunt așteptați să viziteze Moscova și apoi Kievul duminică, 6 septembrie, în cadrul unor demersuri diplomatice menite să identifice soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, scrie mediafax.ro.

„Astăzi s-a stabilit clar că emisarii americani vor fi în Ucraina în zilele următoare și, de asemenea, în Rusia. Avem detaliile din partea echipei președintelui SUA. Am discutat astăzi că Steve Witkoff și Jared Kushner vor vizita Moscova și apoi, duminică, Kievul”, a declarat Zelenski, pe rețelele de socializare.

Președintele ucrainean a spus că autoritățile de la Kiev se pregătesc pentru vizita delegației americane și că a avut loc o reuniune cu echipa diplomatică ucraineană care lucrează cu Statele Unite ale Americii.

„La fel cum am făcut și în timpul vizitelor diplomatice americane anterioare, vom asigura funcționarea normală a spațiului aerian rusesc, astfel încât negociatorii să poată ajunge în siguranță”, a afirmat Zelenski.

Zelenski cere Rusiei să oprească atacurile aeriene

Liderul ucrainean a subliniat că măsurile de siguranță nu sunt luate pentru Rusia, ci pentru reprezentanții americani care participă la negocieri.

„Avem grijă de ei, nu de Rusia”, a spus Zelenski.

El a precizat că Ucraina nu va efectua lovituri aeriene împotriva Rusiei în perioada necesară vizitei și a cerut Moscovei să adopte aceeași poziție.

„Nu vor exista lovituri aeriene din partea noastră, iar Rusia trebuie să facă același lucru, asigurându-se că nu vor exista lovituri aeriene din partea sa pentru perioada necesară desfășurării acestor discuții și rezolvării problemelor logistice legate de această vizită americană”, a declarat președintele ucrainean.

Solicitarea vine în timp ce Rusia și Ucraina continuă să efectueze atacuri aeriene, inclusiv asupra unor zone aflate în interiorul teritoriului celeilalte țări. Vineri, un atac cu dronă rusesc a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei din centrul Kievului.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a pune capăt războiului”

Zelenski a declarat că obiectivul Kievului este ca vizita și negocierile cu partea americană să fie „cât mai constructive și substanțiale posibil”.

„Trebuie să căutăm opțiuni reale pentru a duce acest război spre sfârșit. Vom vedea ce propuneri aduc Steve și Jared și ce li se va spune la Moscova ca răspuns”, a spus Zelenski.