„Deputata flămândă” a Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Dolință, care mânca anterior zeamă în timpul unei ședințe a comisiei parlamentare, dă lovitura din nou chiar la prima ședință de constituire a noului Parlament.
Aparent, plictisită de discursul președintei Maiei Sandu care a durat 50 de minute, Alla Dolință a decis să vadă ce-i prezic astrele. Din păcate nu știm dacă mercurul este-n retrograd pentru ea, însă știm cu siguranță că a avut parte de ghinion atunci când a luat decizia de a deschide telefonul.
Imaginile video au fost surprinse de către colegii de la Cotidian.
Realitatea.md amintește că, anterior, deputata a apărut la ședința comisiei parlamentare, Comisiei juridice, numiri și imunități din 15 octombrie, care s-a desfășurat online, într-un restaurant în timp ce mânca zeama. În timp ce membrii Comisiei discutau pe marginea proiectului privind sistemul de pensii, urmând să aibă loc procedura de vot privind avizarea proiectului, parlamentara apare fluturând cu lingura în zeamă.

