Pastile și ampule ce conțineau substanțe psihotrope, camuflate în scurta unui conațional, au fost depistate în dimineața zilei de 26 noiembrie de echipa canină din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci”.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, persoana în cauză s-a prezentat pe direcția pietonală, la intrarea în Republica Moldova, iar în cadrul formalităților de control, echipa de control, împreună cu inspectorul chinolog, au avut o bănuială rezonabilă asupra acestuia.
„Patrupeda Amy a semnalat prezența unor substanțe interzise, ceea ce a determinat extinderea verificărilor în linia a II-a de control. Ca rezultat, au fost depistate opt ampule de nalbufină și patru capsule de gaban, ambele substanțe interzise prin HG nr. 79 din 23.01.2006.
Conform procedurilor legale, substanțele interzise au fost ridicate și vor fi supuse expertizei de specialitate. În funcție de rezultatele acesteia, vor fi luate măsurile legale corespunzătoare”, spun reprezentanții instituției.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.