Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Succesul pe care îl poate repeta Moldova: 20 de ani de la cel mai mare val de extindere al Uniunii Europene

01 Mai 2024, 09:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
01 Mai 2024, 09:00 // Actualitate //  Victoria Laur

Pe 1 mai se împlinesc 20 de ani de la cel mai mare val de extindere al UE. Din 2004, cetățenii din Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia fac parte din Uniunea Europeană. În 2007 li s-au alăturat România, Bulgaria și Croația.

Oportunitățile atât pentru oameni, cât și pentru afaceri au crescut. Piața europeană a devenit una dintre cele mai mari spații comerciale unice din lume. Datorită fondurilor europene s-au creat infrastructură și conexiuni moderne. Societatea a beneficiat de mai multe inovații, investiții, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și oamenilor. Oamenilor li s-au deschis nenumărate oportunități pentru educație, călătorie și muncă.

Cheia succesului – adaptarea la rigorile din Uniunea Europeană

Noile state membre au trebuit să se adapteze la standardele europene în toate domeniile, pentru a putea beneficia de oportunitățile și a face față concurenței crescute de pe piață. Uniunea Europeană a fost și rămâne pregătită pentru a asigura corectitudinea acestor procese și a oferi sprijin financiar și de consultanță, pentru ca noii săi membri să nu rămână în urmă.

În medie, 79% dintre cetățenii statelor care au aderat în 2004 la UE consideră că țara lor a beneficiat de oportunitățile europene. Totodată, 70% dintre cetățenii celor 15 state membre ale UE în 2004 consideră că aderarea a adus beneficii comunității.

Beneficiile pentru oameni

În ultimii 20 de ani, Uniunea Europeană a înregistrat progrese semnificative cu privire la drepturile sociale, sănătatea și protecția mediului, managementul deșeurilor, drepturile consumatorilor și siguranța produselor, contribuind la îmbunătățirea calității generale a vieții.

Din 2004, peste 2,7 milioane de tineri din cele 10 state membre au a participat la programul Erasmus+.

Timp de 20 de ani, speranță medie de viață în UE a crescut de la 75 la 79 de ani. Cetățenii statelor care au aderat la comunitate în 2004 au devenit satisfăcuți de nivelul lor de trai, indicatorul ridicându-se de la 68% la 89%, potrivit Eurobarometrului.

Salariile reale s-au dublat față de 2004, iar nivelul sărăciei a fost redus la jumătate. Din cele 26 de milioane noi locuri de muncă, care au apărute în întreaga Uniune în 20 de ani, circa șase milioane au fost create în țările care au aderat la UE în 2004.

Nivelul de excluziune socială a scăzut de la 37% în 2005 la 17% în 2020. Numărul de copii expuși riscului a sărăciei a ajuns de la 41% la 17% în aceeași perioadă.

Investițiile, industria și economia din UE

Accesul la o piață unică mai mare a adus beneficii industriilor. Între 2004 și 2022, Slovacia și-a dublat producția de metale, iar Cehia – cea de produse din hârtie.

Prin Politica Agricolă Comună, UE a contribuit la modernizarea agriculturii și sectorului alimentar în statele care au aderat la comunitate în 2024.

Peste 280 de produse din cele 10 țări au fost adăugate pe lista UE de produse cu denumiri de origine protejate.

Cu sprijinul finanțării european, lungimea autostrăzilor s-a triplat în Polonia, Ungaria și Slovacia în ultimele două decenii. Din 2004, rețeaua feroviară a Lituaniei s-a extins cu 200 de kilometri.

Din 2004, comerțul internațional global al UE s-a extins cu 3 trilioane de euro,  ajungând la 5 trilioane de euro în 2023.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Succesul pe care îl poate repeta Moldova

Extinderea UE în 2004 a fost o poveste de succes. Comunitatea a devenit mai solidară, a promovat prosperitatea și democrația și s-a transformat într-un jucător geopolitic puternic.
Noile state membre fac față provocărilor europene și globale. În timp ce crizei financiare, pandemia, războiul din Ucraina și ostilitățile din Occident au testat unitatea europeană, iar UE a reușit să ofere răspunsuri și rezultate, devenind mai puternică.

Moldova, după ce a deschis negocierile de aderare la UE, poate deveni încă una dintre poveștile de succes a Uniunii Europene. Cetățenii țării noastre deja călătoresc fără vize în statele membre, iar oamenii de afaceri își exportă produsele și cuceresc piețele din Europa.

Uniunea Europeană investește în inovarea Moldovei. Afacerile, domeniul social și autoritățile beneficiază de sprijinul statelor membre, fie financiar, fie la nivel de expertiză, iar odată cu aderarea planificată pentru 2030, acest suport va fi extins.

Mii de tineri moldoveni studiază în Europa. Datele din 2023 ale Eurostat arată că 14.500 de cetățeni ai țării noastre își fac studiile în Uniunea Europeană. România, Germania, Franța, Bulgaria. Danemarca, Italia, Cehia sau Austria sunt statele pe care le aleg cel mai des moldovenii pentru a merge la învățătură. Oportunitățile pentru ei vor deveni mai variate imediat ce țara noastră va adera la UE.

Prestigiul Moldovei crește pe măsură ce ne apropiem de UE

Țara noastră deja a început să își scrie istoria de succes, după ce a cerut aderarea și i-au fost deschise negocierile. Liderii de la Chișinău sunt primiți de înalți oficiali europeni, iar primele persoane și șefii de stat din UE vin tot mai des în Republica Moldova.

Summitul din 2023, desfășurat la Bulboaca, a făcut deja istorie și a crescut reputația Moldovei în fața țărilor membre ale Uniunii Europene. Pentru prima dată în istoria independenței sale, a primit în vizită într-o singură zi aproape 50 de oficiali străini de rang înalt.

Acum, a venit timpul să ne consolidăm pentru a confirma că suntem europeni și împărtășim valori europene. Prin acțiuni și prin atitudine, astfel încât planul ambițios setat de autorități să devină realitate, iar în 2030 să putem spune cu mândri că suntem membri ai Uniunii Europene.

Este momentul potrivit să demonstrăm că Moldova poate repeta istoria de succes din 2004!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!