Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Superiahtul de 700 de milioane de dolari care ar aparține lui Vladimir Putin va fi reamenajat

09 Aug. 2023, 08:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
09 Aug. 2023, 08:49 // În Lume //  Redacția Realitatea

Au trecut 15 luni de când Italia a confiscat Șeherezada, un superiaht de 700 de milioane de dolari care ar fi fost folosit de Putin, scrie Financial Times. Autoritățile italiene i-au permis, însă, proprietarului său legal, căruia nu i-au divulgat numele, dar care este supus sancțiunilor, să plătească în continuare salariile membrilor echipajului și pentru întreținerea și, mai nou, reamenajarea vasului.

Iahtul de 140 de metri lungime, care a fost construit abia acum 4 ani și beneficiază de 22 de cabine pentru oaspeți cu băi placate cu aur, două heliporturi și un centru spa, este în curs de reamenajare, lucrările fiind realizate de compania Italia Sea Group. Agenzia del Demanio, care gestionează activele confiscate, a confirmat faptul că, împreună cu ministrul finanțelor, s-a luat decizia ca proprietarului iahtului să i se permită să plătească pentru „lucrări de întreținere”, dar a refuzat să ofere mai multe detalii întrucât „informațiile legate de activele înghețate sunt clasificate”.

Italia nu a publicat niciodată identitatea proprietarului vasului, deși în momentul în care a fost confiscat, autoritățile italiene au spus că există „dovezi ale unor legături economice și de afaceri însemnate cu elemente importante ale guvernului rus supuse sancțiunilor UE”. Potrivit unor persoane de la Roma și Bruxelles care cunosc situația, proprietarul ar fi Eduard Hudainatov, fostul director executiv al companiei petroliere Rosneft, sancționat de UE în iunie 2022. Oficialii americani au spus că Hudainatov ar fi „proprietarul marionetă” a două iahturi, unul dintre ele fiind Șeherezada, care sunt folosite de Putin, potrivit unui raport Bloomberg.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cercetători care lucrează pentru activistul rus de opoziție, Alexei Navalnîi, au spus că adevăratul proprietar al Șeherezadei este Putin pentru că o parte din echipajul vasului sunt membri ai Serviciului Federal de Protecție (FSO), agenție însărcinată cu protecția președintelui rus. Kremlinul a negat acuzațiile, iar echipajul de la bordul iahtului a fost înlocuit între timp.

Potrivit unei liste cu activele rusești confiscate în Italia, Șeherezada este singura al cărei proprietar nu este specificat. Vasul este descris pur și simplu ca fiind „superiahtul Șeherezada, care navighează sub pavilionul Insulelor Cayman, cu o valoare aproximativă de 650 de milioane de euro”.

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!