Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari

26 Nov. 2024, 22:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
26 Nov. 2024, 22:42 // În Lume //  Ana Panaguța

China a descoperit un nou zăcământ masiv de aur care conține rezerve în valoare de zeci de miliarde de dolari în provincia Hunan, în timp ce își intensifică eforturile de a spori rezervele interne de minerale strategice, relatează stirileprotv.ro.

Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai puțin de două mii de metri sub pământ, în mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona centrală a minei la 300,2 tone, a anunțat Institutul Geologic Provincial Hunan.

Noua descoperire este clasificată drept o rezervă „masivă”, cu cele peste 1000 de tone de zăcăminte de aur estimate la aproximativ 600 de miliarde de yuani (82,8 miliarde de dolari), pe baza prețurilor actuale de pe piață.

Liu Yongjun, vicepreședintele institutului, a declarat că descoperirea este o realizare majoră pentru strategia de explorare minerală a Chinei. Potrivit acestuia, descoperirea este „semnificativă pentru a ajuta la protejarea securității resurselor țării”.

Zăcământul din Wangu este unul dintre cele mai importante centre de exploatare a aurului din China. Din 2020, autoritățile provinciale au investit 14 de milioane de dolari în explorarea minerală din zonă.

Cererea de aur din China a crescut în ultimii doi ani, deoarece consumatorii și investitorii de retail și-au sporit deținerile de aur ca reacție la incertitudinea economică internă și globală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 20:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 20:06 // Slider //  Ana Panaguța

Trei aeronave de mici dimensiuni, observate în această seară survolând municipiul Chișinău și confundate de unii cetățeni cu drone, efectuau un zbor din Brno, Republica Cehă, spre Chișinău. Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) precizează că aparatele de zbor sunt de tip SR-20 și au aterizat cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit AAC, aeronavele au întâmpinat dificultăți de recepționare a semnalului GPS în zona de așteptare, ceea ce a afectat determinarea poziției lor. Din acest motiv, serviciile de trafic aerian le-au ghidat pentru apropierea și aterizarea pe aeroportul din Chișinău.

Totodată, instituția precizează că, pe parcursul zilei de 15 noiembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova a mai operat o aeronavă de mici dimensiuni, care efectua zboruri pentru servicii de cartografiere și aerofotografiere.

AAC subliniază că cele trei aeronave observate deasupra capitalei nu sunt drone și îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale, fără a distribui informații neverificate.

 

sursa video: INDEX

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!