Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Termenul privind licențierea importurilor de cereale, contestat de fermieri: Data de 31 octombrie nu este suficientă

26 Aug. 2026, 11:33
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Aug. 2026, 11:33 // Economie //  Daniela Baranovschi

Agricultorii nu sunt mulțumiți că mecanismul de licențiere a importurilor de cereale și floarea-soarelui din Ucraina ar urma să fie valabil doar până la 31 octombrie. Asociația Forța Fermierilor cere Parlamentului să adopte urgent proiectul de lege și să prevadă posibilitatea prelungirii măsurii, dacă situația de pe piață o va impune. Fermierii avertizează că, fără acest mecanism, pe piața moldovenească ar putea ajunge cereale și oleaginoase importate la prețuri foarte mici. Totodată, aceștia se tem că România ar putea introduce restricții pentru exporturile moldovenești.

 

„Asociația Forța Fermierilor salută aprobarea avizului pozitiv al Guvernului asupra proiectului de lege privind licențierea cerealelor și floarei soarelui, elaborat de deputatul Serghei Ivanov, deși considerăm că termenul de valabilitate a acestui mecanism – 31 octombrie 2026, acceptat de executiv, nu este suficient pentru protejarea pieței interne,”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației.

 

Forța Fermierilor solicită Parlamentului să examineze proiectul săptămâna viitoare, în ambele lecturi, și să includă posibilitatea prelungirii licențierii și după 31 octombrie, în funcție de evoluția pieței.

De asemenea, Asociația este nemulțumită și de intenția de majorare cu 50% a cotei TVA pentru cereale și oleaginoase. Potrivit fermierilor, subiectul nu a fost discutat la ultimele două întâlniri cu premierul Vasile Tofan și trebuie examinat înainte de aprobarea de către Guvern a politicii fiscale.

 

„Considerăm că pănă la aprobarea politicii fiscale de către Guvern, este imperios necesar să avem discuția pe aceasta problema foarte sensibilă pentru fermierii micro, mici și mijlocii din sectorul cerealier și oleaginos”, transmit fermierii.

 

Discuțiile privind licențierea au început după ce fermierii au amenințat, la 16 august, cu proteste masive, dacă autoritățile nu vor soluționa problemele prezentate de ei. La 21 august, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va propune reintroducerea temporară a mecanismului.

Șeful Executivului a precizat atunci că măsura are scopul de a proteja producătorii și exportatorii moldoveni, dar poate avea efecte și asupra industriei de panificație, zootehniei și producătorilor de ulei, care folosesc cerealele drept materie primă. Ulterior, măsura a fost aprobată de Guvern în ședința din 26 august.

Un mecanism similar a fost aplicat în Republica Moldova și în perioada 2024–2025. Potrivit autorităților, acesta a avut efecte benefice pentru producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova