Tessa Dunlop, jurnalistă britanică, căsătorită cu un român, a scris în The Independent despre o absurditate a sistemului educațional britanic: elevii pot susține examenul GCSE în urdu, bengali, ebraică biblică sau portugheză, dar nu și în română. Examenul GCSE (General Certificate of Secondary Education) este o calificare academică susținută de elevii din Marea Britanie, de obicei la vârsta de 15–16 ani, la finalul învățământului secundar inferior. Iar Dunlop a pornit o campanie, întrucât vrea să schimbe asta, transmite antena3.ro.
Poate nu știai, dar limba română e acum a doua cea mai vorbită limbă străină din Marea Britanie și a doua limbă, după engleză, în Londra. Peste un milion de români trăiesc acolo. Îi găsești peste tot: la cabinetul stomatologic, la centrul de donare de sânge, în grupul de părinți de la școala primară. Tatăl Emmei Răducanu e român. Soțul lui Oti Mabuse, dansatorul Marius Iepure, e român. Și totuși, comunitatea asta imensă rămâne aproape invizibilă, scrie Tessa Dunlop.
De ce nu există un examen GCSE de limba română? Elevii britanici pot susține acest examen – echivalentul unui test standardizat la finalul liceului – în poloneză, portugheză, urdu, bengali, arabă, italiană, ebraică biblică. Dar nu în română. A doua cea mai vorbită limbă străină din țară pur și simplu nu există în sistemul de examinare.
Și consecințele sunt reale. Dunlop o citează pe Ana-Erika Tudor, o adolescentă de 16 ani din Northampton, dansatoare profesionistă de dans latin și sportiv, care susține în vara aceasta șapte examene GCSE. Există GCSE la dans. Dar la limba pe care o vorbește de când s-a născut – nu.
„Mulți dintre prietenii mei români își abandonează limba. Faptul că nu există un GCSE ne face pe noi, copiii, să credem că nu e importantă”, spune ea.
E un mecanism pe care probabil îl intuiești: dacă sistemul nu îți recunoaște limba, ajungi să o ascunzi. Iar românii din Marea Britanie au fost, oricum, antrenaţi în treaba asta. Spre deosebire de polonezi, care au asociații, magazine cu firmă și o comunitate organizată încă din al Doilea Război Mondial, românii au ajuns mai târziu, au fost prinși în vârtejul Brexitului și au fost ținta preferată a tabloidelor, care i-au prezentat drept „europeni de mâna a doua”. Astfel că mulți au învățat să se facă… invizibili.
Dar Dunlop a vrut să înțeleagă de ce lucrurile stau așa la nivel de sistem. Iar ce a găsit e și mai descurajant. Ministerul Educației, când a fost întrebat despre un GCSE de română, a trimis-o la „consolidarea curriculumului de limbă primară” – o formulare care, spune Dunlop, conferă limbii române un „statut secundar” și perpetuează o lungă tradiție britanică de minimalizare a anumitor culturi est-europene.
Iar chiar dacă ministra educației ar aproba un GCSE de română, cele patru organisme de examinare din Anglia – entități private cu statut caritabil – nu sunt obligate să îl ofere. Statul nu le poate constrânge. Același lucru s-a întâmplat cu limba semnelor britanică și cu ucraineana: au fost aprobate la nivel guvernamental, dar examenul tot nu există. Ucrainenii ajung să dea, ironia sorții, examen de limba rusă.
Când Dunlop a presat organismul de examinare AQA, i s-a spus că ar fi nevoie de „un prag inițial de aproximativ 5.000 de elevi înscriși”. Cum confirmi înscrieri pentru un produs care nu există? Și, întreabă Dunlop, oare sunt 5.000 de elevi pe an care dau examen AQA la bengali, punjabi sau italiană?
Între timp, aproximativ 155.000 de copii români din Marea Britanie riscă să-și piardă limba – și toate beneficiile economice, cognitive și culturale care vin la pachet. Un profesor din Leeds precizează că diferența dintre comunitatea românească și celelalte comunități este că celorlalte li se recunoaște abilitatea de a vorbi o altă limbă, ceea ce le dă încredere. Iar încrederea construiește succesul.
Dunlop a pornit o campanie. Sute de români le-au scris deja parlamentarilor britanici. Luni, 27 aprilie, e programat un eveniment la Westminster. Și Ana-Erika Tudor va fi acolo ca să vorbească.
