Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Tradiții, lacrimi și sute de oameni la Soroca: comunitatea romă și-a luat rămas-bun de la Artur Cerari

18 Iul. 2026, 17:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Iul. 2026, 17:40 // Societate //  Realitatea.md

Sute de oameni au venit la Soroca pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Artur Cerari, cunoscut drept baronul romilor din Republica Moldova. Familie, prieteni, apropiați și reprezentanți ai mai multor comunități etnice s-au adunat pentru a-și lua rămas-bun de la liderul tradițional al romilor, care a condus comunitatea timp de aproape trei decenii, transmite tvn.md. 

sursa video: tvn.md. 

Cei care l-au cunoscut spun că Artur Cerari a fost un om al păcii, un mediator și un promotor al dialogului dintre comunități. Prin activitatea sa, acesta a susținut drepturile și interesele romilor din Republica Moldova și a pledat pentru respect, solidaritate și unitate.

În cadrul ceremoniei funerare au fost rostite mesaje de recunoștință, iar apropiații au vorbit despre rolul pe care l-a avut în viața comunității rome și despre moștenirea pe care o lasă în urmă.

Potrivit tradiției rome, în cavou au fost așezate mai multe obiecte simbolice și bunuri personale, printre care sticle cu băuturi alcoolice, încălțăminte și alte lucruri considerate necesare pentru ultimul drum.

Artur Cerari s-a stins din viață la începutul lunii iulie 2026, la vârsta de 65 de ani, după aproape trei decenii în care a fost considerat baronul romilor din Soroca și una dintre cele mai influente personalități ale comunității rome din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cine va deveni noul baron al romilor din Moldova? Alegerea succesorului lui Cerari va avea loc după 40 de zile de doliu

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 09:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Statele Unite ale Americii au anunțat marți organizarea unei noi runde de negocieri între Rusia și Ucraina, în perioada 10-11 noiembrie, la Abu Dhabi, sub mediere americană.

Potrivit emisarului președintelui SUA Donald Trump, Steve Witkoff, reprezentanții celor două țări urmează să se întâlnească săptămâna viitoare în capitala Emiratelor Arabe Unite, în încercarea de a relua negocierile de pace, blocate de la începutul anului.

 

„Discuțiile vor aborda garanțiile de securitate pentru perioada postbelică, reducerea tensiunilor, eforturile umanitare și următorii pași către pace”, a transmis Witkoff pe platforma X.

 

Anunțul vine după ce Rusia a afirmat, la sfârșitul lunii octombrie, că este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina.

Ultima întâlnire trilaterală dintre delegațiile Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite ale Americii a avut loc la jumătatea lunii februarie, la Geneva, însă discuțiile nu au dus la un acord privind încheierea conflictului, cele două părți menținându-și pozițiile și condițiile, transmite Mediafax.

Reprezentanții SUA vor discuta la Bruxelles cu liderii europeni

Steve Witkoff a mai anunțat că negociatorii americani urmează să se deplaseze în această săptămână la Bruxelles, unde vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO.

Discuțiile vor viza garanțiile de securitate pentru Ucraina, unul dintre principalele subiecte în negocierile privind o eventuală încheiere a războiului.

Cel puțin 26 de morți în urma unor atacuri rusești asupra unei școli din Ucraina

Anunțul privind reluarea negocierilor vine în contextul intensificării atacurilor rusești. Ucraina a transmis luni că mai multe atacuri ale forțelor ruse asupra unei școli în care era distribuit ajutor umanitar s-au soldat cu cel puțin 26 de morți.

Totodată, Moscova a reluat luptele și bombardamentele în regiunea învecinată Herson, din sudul Ucrainei, după o rară încetare locală a focului, negociată pentru evacuarea orașului Oleșki, aflat sub ocupație rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!