Fenomenul traficului de droguri se accentuează în Republica Moldova, a recunoscut ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
Șefa MAI a explicat că această creștere are la bază atât contextul regional, cât și acțiunile tot mai intense ale oamenilor legii.
„Avem o creștere a numărului de cauze penale pe tot ce înseamnă trafic droguri și substanțe interzise. Această creștere este condiționată de două aspecte. Pe de o parte, e vorba de războiul din Ucraina. Țara vecină este una dintre piețele de desfacere a drogurilor sintetice. Avem schimbarea lanțului logistic, respectiv, mai multe droguri sintetice și nu doar ajung în Republica Moldova”, a declarat Misail-Nichitin.
Potrivit acesteia, un alt factor îl reprezintă activitatea intensificată a poliției.
„Este vorba și de o mai mare vigilență a poliției în acest sens, în a investiga și documenta aceste cazuri”, a precizat ministra de Interne.

