Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Trăiește magia verii, alături de Festivalul Lupilor! Agenda evenimentelor

02 Aug. 2022, 06:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
02 Aug. 2022, 06:00 // Life //  Realitatea.md

Sub vuietul Codrilor și răsunet de bucium, timp de trei zile Festivalul Lupilor te va purta de la origini la prezent, de la străbun la modern, dintr-o lume în alta, acolo unde se contopesc legendele neamului. Lasă rutina și grijile acasă și evadează de zgomotul urban în inima naturii. După feeria din Codrii Moldovei, două zile consecutiv, muzica și voia bună vor invada Grădina Botanică din Chișinău. 

Festivalul Lupilor – Fiu de dac și de zeiță

Ziua 1

Pe 12 august deschidem porțile spre o nouă dimensiune, marcăm trecerea din realitate în legendă și ne lăsăm ghidați de vibrația creată de Dj Markus Lawyer, Cristina Scarlat, Siaj, Dj Denisez Lefter și o fuziune dintre Dj cu voci și instrumental.

Programul va include: deschiderea porților spre tărâmul lupilor (ora 18:00), degustarea bucatelor (contra plată); lansarea festivalului la apus; plimbări în pădurea strămoșească; fuziune de DJ, voce și instrumente tradiționale din folclor; dansuri tribale; fire show; cântece de leagăn și balade în camping. Seara va culmina cu închiderea porților spre tărâmul lupilor, la ora 01:00.

Vor evolua Dj Markus Lawyer, Cristina Scarlat, Siaj, Dj Denisez Lefter și o fuziune cu voci și instrumente din folclor. Totodată, vom putea admira Dansul Nimfelor la rug.

Ziua 2

Pe 13 august, vei descoperi Lupii lui Calancea într-o nouă amploare, mai liberi, mai sălbatici, mai aproape de origini. Pe parcursul zilei, teritoriul festivalului va servi drept spațiu de creație și artă, unde se vor împleti legende, se vor spune povești, se va cânta și dansa, se vor ține ateliere meșteșugărești și recitaluri, șezători și ritualuri, se va face chef și voie bună.

Programul va include: deschiderea porților spre tărâmul lupilor (ora 10:00), degustarea bucatelor (food cort contra plată); ateliere de meșteșugărit | masterclass-uri de olărit și pictură | târg de artizanat.

Interpreți: Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Ansamblul „Plăieșii”, Adda, Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă”, Frate Gheorghe

Ziua 3

În ziua de 14 august, ne trezim cu o inimă sălbatică și dezlănțuim spiritul de lup în ritmuri nebune de rap și hip-hop. Sub vuietul Codrilor și urletul lupilor, dă-ți frâu emoțiilor și simte-te mai liber ca niciodată!

La ora 10:00 va avea loc deschiderea porților spre tărâmul lupilor. Ulterior, oaspeții vor putea degustarea bucate și vinuri (contra plată), după care vor putea participa la ateliere de meșteșugărit, masterclass-uri de prelucrare a lemnului și târguri de artizanat.

În ultima zi a festivalului vor evolua: Satoshi, Tatuni, Misha bird, Murmur de izvar, Guz & kapushon și Paraziții.

Biletele pot fi achiziționate AICI.

Festivalul Lupilor – Concert simfonic

În seara de 18 august, la Grădina Botanică, din lanurile de spic și dealurile îndepărtate, vor vibra instrumentele muzicale ale unui concert simfonic inedit. Vor răsuna corzile a două cete ale neamului nostru, ce-și împletesc legendele într-o armonie muzicală.

Alex Calancea Band alături de Orchestra Filarmonicii Naționale (Dirijor M.Agafita) și Laura Bretan ne vor surprinde printr-o simbioză între folclor și muzică simfonică, o premieră concertistică ce va capta prin intensitate, originalitate și stare.

Veți descoperi identitatea istorică a unui monument arhitectural semnificativ al patrimoniului nostru cultural. Culminația este punctul de reper al acestui eveniment!

Biletele pot fi cumpărate AICI.

Festivalul Lupilor – Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Botgros

În seara de 19 august, la Grădina Botanică din Chișinău, vă așteptăm la un concert inedit a Lupilor lui Calancea și a „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros. Veți redescoperi identitatea istorică a unui monument arhitectural semnificativ al patrimoniului nostru cultural.

Atunci când se întâlnesc Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Nicolae Botgros, răsună văile și înălțimile, iar folclorul reînvie în toată splendoarea sa prin legenda lor cântată.

Nu ratați această simbioză în cadrul Festivalului Lupilor! Concertul va încinge atmosfera în vibrații sălbatice de dans.

Biletele pot fi procurate AICI.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 16:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 16:26 // Societate //  Victoria Laur

În Republica Moldova, în supravegherea medicilor se află peste 1800 de persoane cu tulburări de spectru autist, iar sprijinul pentru acestea este asigurat, în mare parte, de organizații neguvernamentale specializate și de centre municipale. Guvernul a inițiat un proiect grandios, care prevede deschiderea unui Centru Republican de Referință pentru copiii cu tulburări din spectrul autist și care ar urmează să funcționeze în cadrul Clinicii „Emilian Coțaga” a Institutului Mamei și Copilului. Înainte să ajungă la etapa construcției, proiectul s-a lovit de proceduri, recomandări și probleme mai vechi ale complexului spitalicesc.

Arhitecții au aprobat o schiță, care a fost transmisă spre avizare Ministerului Culturii încă pe 17 august 2026. Consiliul Național al Monumentelor Istorice nu s-a grăbit însă, la analiză și aprobarea proiectului și au programat ședința abia pentru 11 septembrie, la aproape o lună distanță. Iar atunci, în locul unui aviz favorabil, arhitecții au primit o listă de recomandări, printre care regândirea acoperișului și o soluție mai echilibrată pentru suprafețele vitrate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dar problemele nu se opresc aici, arhitectul Stepan Homa a identificat și alte probleme: construcțiile vechi din curtea spitalului. Este vorba despre fosta spălătorie și cazangerie. Ambele au fost privatizate, însă terenul a rămas în proprietatea statului. Una dintre clădiri a aparținut Termoelectrica, după care a fost înstrăinată. Cealaltă se află în posesia unei companii private, fiind privatizată în anii 1990. Firma este în litigiu cu Ministerul Sănătății.

Abia pe 23 octombrie, la peste două luni de la transmiterea proiectului, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a aprobat schița. S-a întâmplat după ce Realitatea.md a început să investigheze cazul și să ceară explicații la mai multe instituții ale statului. De această dată, condiția Consiliului a fost una minimă, de ordin cromatic.

Dar avizul nu rezolvă toate problemele din jurul viitorului centru. Autorii proiectului spun că este nevoie și de intervenția autorităților publice locale pentru amenajarea zonei adiacente spitalului.